ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artiști. 3. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ANSÁMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație (4). ◊ piesă muzicală pentru o astfel de formație. (< fr. ensemble)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ANSÁMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. ♦ Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].
Sursa: Dicționar de neologisme
ansámblu s. n., art. ansámblul; pl. ansámblúri / (tehn.) ansámble
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținând aceluiași domeniu; totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. 2. Colectiv de artiști. – Fr. ensemble.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *ansámblu n., pl. urĭ (fr. ensemble). Muz. Bucățĭ cîntate împreună: un frumos ansamblu. Fig. Acord, unitate de execuțiune: a lucra în ansamblu. V. totalitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ANSÁMBLU, (1, 3, 4) ansambluri, (2) ansamble, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. (Tehn.) Totalitatea pieselor, utilajelor etc. care acționează ca o unitate funcțională bine definită. 3. Colectiv de artiști. 4. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). [Pl. și: (2) ansamblu] – Din fr. ensemble.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artiști. 3. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ANSÁMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație (4). ◊ piesă muzicală pentru o astfel de formație. (< fr. ensemble)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ANSÁMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. ♦ Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].
Sursa: Dicționar de neologisme
ansámblu s. n., art. ansámblul; pl. ansámblúri / (tehn.) ansámble
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținând aceluiași domeniu; totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. 2. Colectiv de artiști. – Fr. ensemble.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *ansámblu n., pl. urĭ (fr. ensemble). Muz. Bucățĭ cîntate împreună: un frumos ansamblu. Fig. Acord, unitate de execuțiune: a lucra în ansamblu. V. totalitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ANSÁMBLU, (1, 3, 4) ansambluri, (2) ansamble, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. (Tehn.) Totalitatea pieselor, utilajelor etc. care acționează ca o unitate funcțională bine definită. 3. Colectiv de artiști. 4. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). [Pl. și: (2) ansamblu] – Din fr. ensemble.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)