Am găsit 56 de definiții pentru cuvantul/cuvintele analog:

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult în biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Asemănător; corespondent. – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG, -OÁGĂ adj. 1. care prezintă analogie; asemănător, similar. 2. (despre organe animale) cu funcții identice, dar care se deosebesc ca structură și origine. (< fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANALÓG, -Ă adj. Asemănător; corespondent. [Pl. -ogi, -oge. (înv.) -oage, f.sg. și analoagă. [Cf. fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru mobil, în biserică, pe care se pun cărțile de cult. – Ngr. analoghion.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ANALÓG2, -Ă, analogi, -e, adj. La fel, asemănător. [Var.: analoágă adj. f.] – Fr. analogue (lat. lit. analogus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

analóg1 adj. m., pl. analógi; f. analoágă / analógă, pl., analoáge / analóge
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

analóg2 s. n., pl. analóguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) analóg n., pl. oage (ngr. analógi și -ion, id.). Rar. Pupitru fix învîrtitor pe care cântărețiĭ de la strana dreaptă și cea stîngă îșĭ țin cărțile, orĭ pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia în mijlocu bisericiĭ. – Și -ghion (numai la sing.), ca irmologhion.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) análog n., pl. urĭ (ngr. análogon). Vechĭ. Cotă, cotizațiune, taxă de plătit la termin. Azĭ. Rar. Rușfet, analoghie. – Și -gon și -gos (numaĭ la sing.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) analóg, -oágă adj. (vgr. análogos, proporțional. V. omo-log). Care are analogie cu altu, asemenea, egal: răspunsurĭ analoage. Biol. Care are aceĭași funcțiune, dar nu aceĭași origine, ca aripile la păsărĭ și liliac față de aripile insectelor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

analog a. care are asemănare cu altceva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult spre a fi citite la oficierea slujbei în Biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Care prezintă o analogie; asemănător; corespondent. [Adj. f. și: analógă.] – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult în biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Asemănător; corespondent. – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG, -OÁGĂ adj. 1. care prezintă analogie; asemănător, similar. 2. (despre organe animale) cu funcții identice, dar care se deosebesc ca structură și origine. (< fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANALÓG, -Ă adj. Asemănător; corespondent. [Pl. -ogi, -oge. (înv.) -oage, f.sg. și analoagă. [Cf. fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru mobil, în biserică, pe care se pun cărțile de cult. – Ngr. analoghion.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ANALÓG2, -Ă, analogi, -e, adj. La fel, asemănător. [Var.: analoágă adj. f.] – Fr. analogue (lat. lit. analogus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

analóg1 adj. m., pl. analógi; f. analoágă / analógă, pl., analoáge / analóge
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

analóg2 s. n., pl. analóguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) analóg n., pl. oage (ngr. analógi și -ion, id.). Rar. Pupitru fix învîrtitor pe care cântărețiĭ de la strana dreaptă și cea stîngă îșĭ țin cărțile, orĭ pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia în mijlocu bisericiĭ. – Și -ghion (numai la sing.), ca irmologhion.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) análog n., pl. urĭ (ngr. análogon). Vechĭ. Cotă, cotizațiune, taxă de plătit la termin. Azĭ. Rar. Rușfet, analoghie. – Și -gon și -gos (numaĭ la sing.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) analóg, -oágă adj. (vgr. análogos, proporțional. V. omo-log). Care are analogie cu altu, asemenea, egal: răspunsurĭ analoage. Biol. Care are aceĭași funcțiune, dar nu aceĭași origine, ca aripile la păsărĭ și liliac față de aripile insectelor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

analog a. care are asemănare cu altceva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult spre a fi citite la oficierea slujbei în Biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Care prezintă o analogie; asemănător; corespondent. [Adj. f. și: analógă.] – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult în biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Asemănător; corespondent. – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG, -OÁGĂ adj. 1. care prezintă analogie; asemănător, similar. 2. (despre organe animale) cu funcții identice, dar care se deosebesc ca structură și origine. (< fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANALÓG, -Ă adj. Asemănător; corespondent. [Pl. -ogi, -oge. (înv.) -oage, f.sg. și analoagă. [Cf. fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru mobil, în biserică, pe care se pun cărțile de cult. – Ngr. analoghion.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ANALÓG2, -Ă, analogi, -e, adj. La fel, asemănător. [Var.: analoágă adj. f.] – Fr. analogue (lat. lit. analogus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

analóg1 adj. m., pl. analógi; f. analoágă / analógă, pl., analoáge / analóge
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

analóg2 s. n., pl. analóguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) analóg n., pl. oage (ngr. analógi și -ion, id.). Rar. Pupitru fix învîrtitor pe care cântărețiĭ de la strana dreaptă și cea stîngă îșĭ țin cărțile, orĭ pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia în mijlocu bisericiĭ. – Și -ghion (numai la sing.), ca irmologhion.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) análog n., pl. urĭ (ngr. análogon). Vechĭ. Cotă, cotizațiune, taxă de plătit la termin. Azĭ. Rar. Rușfet, analoghie. – Și -gon și -gos (numaĭ la sing.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) analóg, -oágă adj. (vgr. análogos, proporțional. V. omo-log). Care are analogie cu altu, asemenea, egal: răspunsurĭ analoage. Biol. Care are aceĭași funcțiune, dar nu aceĭași origine, ca aripile la păsărĭ și liliac față de aripile insectelor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

analog a. care are asemănare cu altceva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult spre a fi citite la oficierea slujbei în Biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Care prezintă o analogie; asemănător; corespondent. [Adj. f. și: analógă.] – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult în biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Asemănător; corespondent. – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANALÓG, -OÁGĂ adj. 1. care prezintă analogie; asemănător, similar. 2. (despre organe animale) cu funcții identice, dar care se deosebesc ca structură și origine. (< fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANALÓG, -Ă adj. Asemănător; corespondent. [Pl. -ogi, -oge. (înv.) -oage, f.sg. și analoagă. [Cf. fr. analogue, lat. analogus, gr. analogos].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru mobil, în biserică, pe care se pun cărțile de cult. – Ngr. analoghion.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ANALÓG2, -Ă, analogi, -e, adj. La fel, asemănător. [Var.: analoágă adj. f.] – Fr. analogue (lat. lit. analogus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

analóg1 adj. m., pl. analógi; f. analoágă / analógă, pl., analoáge / analóge
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

analóg2 s. n., pl. analóguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) analóg n., pl. oage (ngr. analógi și -ion, id.). Rar. Pupitru fix învîrtitor pe care cântărețiĭ de la strana dreaptă și cea stîngă îșĭ țin cărțile, orĭ pupitru portativ (tetrapod) pe care se pune evanghelia în mijlocu bisericiĭ. – Și -ghion (numai la sing.), ca irmologhion.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) análog n., pl. urĭ (ngr. análogon). Vechĭ. Cotă, cotizațiune, taxă de plătit la termin. Azĭ. Rar. Rușfet, analoghie. – Și -gon și -gos (numaĭ la sing.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) analóg, -oágă adj. (vgr. análogos, proporțional. V. omo-log). Care are analogie cu altu, asemenea, egal: răspunsurĭ analoage. Biol. Care are aceĭași funcțiune, dar nu aceĭași origine, ca aripile la păsărĭ și liliac față de aripile insectelor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

analog a. care are asemănare cu altceva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANALÓG1, analoguri, s. n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cărțile de cult spre a fi citite la oficierea slujbei în Biserica ortodoxă. [Var.: analóghion s. n.] – Din ngr. analóghion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Care prezintă o analogie; asemănător; corespondent. [Adj. f. și: analógă.] – Din fr. analogue, lat. analogus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)