Am găsit 52 de definiții pentru cuvantul/cuvintele ana:

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana m. V. Vocabular.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frân­ghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana m. V. Vocabular.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frân­ghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana m. V. Vocabular.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frân­ghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana (Sfânta) 1. nevasta lui Ioachim, mama Preacuratei Fecioare (25 Iulie); 2. (Stuart), regina Angliei, reuni Scoția cu Englitera (1665-1714).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ana m. V. Vocabular.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frân­ghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)