amîndói (-óuă), num. – Și unul și altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. *ambe due, și probabil și *amendui, dat fiind prezența v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Pușcariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).Sursa: Dicționarul etimologic român amîndóĭ, -dóŭă num. (lat. amindui, ambidui îld. amboduo; it. amendúe. – Amîndurór [Mold.] și amîndúror [Munt.]). Și unu, și altu (ambiĭ): amîndoĭ copiiĭ, copiiĭ amîndoĭ, amîndoŭă mînile [!], mînile amîndoŭă (tot-de-a-una fără art.). V. îmbĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești