ALÚRĂ s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; (rar) înfățișare. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. – Din fr. allure.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALÚRĂ Lü/ s. f. 1. mod de deplasare a unui animal, vehicul. 2. fel de a merge; ținută, aspect; înfățișare. 3. fel de a acționa, de a se purta; ritm în care se desfășoară o întrecere sportivă. 4. poziția vântului față de o navă. 5. unghiul format de drumul urmat de o navă față de direcția vântului. (< fr. allure)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ALÚRĂ s.f. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare. ♦ Unghiul format de drumul urmat de o navă față de direcția vântului. ♦ Fel de a acționa, de a se purta; purtare, comportare; (spec.) ritm în care se desfășoară o întrecere sportivă. [Pron. -liu-. / < fr. allure].
Sursa: Dicționar de neologisme
ALÚRĂ s. f. Fel de a se mișca; (rar) înfățișare. ♦ Ritm (în care se desfășoară o întrecere sportivă). – Fr. allure.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *alúră f., pl. ĭ (fr. allure d. aller, a merge). Barb. Felu mersuluĭ, mers, umblet. Fig. Aer, călcătură: ce alură de savant!
Sursa: Dicționaru limbii românești
alură [pron. alǘră] s. f., g.-d. art. alurii; pl. aluriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ALÚRĂ, aluri, s. f. 1. Fel de a se mișca; mers, umblet; înfățișare, ținută. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm în care se desfășoară o acțiune individuală sau colectivă în întrecerile sportive. 4. Mod în care se desfășoară un eveniment, o întâmplare etc. [Pr.: alüră] – Din fr. allure.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)