ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a alungá (alúng, alungát), vb. – A îndepărta, a goni, a speria. Lat. allŏngāre (Pușcariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR); cf. it. allongare, cat. alunyar(se) și lat. elongare › fr. éloigner. DAR și REW consideră că este posibilă der. directă din ēlŏngāre. Cf. lung. – Der. alungat, adj. (îndepărtat, prigonit); alungător, adj. (care alungă; prigonitor).Sursa: Dicționarul etimologic român
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a îndepărta. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! (SADOVEANU). 2. A se lua, a alerga după...; a urmări, a fugări. Un dulce copilaș... alungă un fluturaș (ALECSANDRI). – Lat. *allongare.Sursa: Dicționarul limbii române moderne alungá (a ~) vb., ind. prez. 3 alúngăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită alungà v. 1. a goni de tot, a fugări: copilul alungă fluturele; 2. a lua la goană: un lup ce se alungă după prada-i spăimântată AL. [Lat. *ALLONGARE, din LONGUS, lit. a împinge în lung (cf. alerga)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALUNGÁ, alúng, vb. I. Tranz. 1. (Adesea fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni. 2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. – Lat. *allongare (< longus).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)