Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele alocuțiune:

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ALOCUȚIÚNE s.f. 1. Discurs ținut ostașilor de un comandant militar, rege sau împărat. 2. Cuvântare ocazională scurtă. [Var. alocuție s.f. / cf. fr. allocution, lat. allocutio].
Sursa: Dicționar de neologisme

ALOCUȚIÚNE s. f. cuvântare ocazională scurtă. (< fr. allocution, lat. allocutio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u] – Fr. allocution (lat. lit. allocutio, -onis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*alocuțiúne f. (lat. allocútio, -ónis. V. locuțiune). Cuvîntare scurtă. – Și -úție.
Sursa: Dicționaru limbii românești

alocuțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. alocuțiúnii; pl. alocuțiúni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

alocuțiune f. cuvântare scurtă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ALOCUȚIÚNE, alocuțiuni, s. f. Scurtă cuvântare ocazională. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. allocution, lat. allocutio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)