ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Dezmierdare, mângâiere. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. – Postverbal al lui alinta.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
alínt, a -á v. tr. (lat. allentare, d. lentus, lent, liniștit; it. allentare, a potoli). Dezmerd, răsfăț, spun cuĭ-va vorbe blînde. V. refl. Mă port copilărește, mă răsfăț, fac mofturĭ, mă afectez. V. izmenesc și spancelesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
alínt s. n., pl. alínturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Alintare. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. ♦ Răsfăț, răzgâială. – Din alinta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
alint - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul alinta
alint - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul alinta