ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, n.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ALEXANDRÍN, -Ă adj. 1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică. ♦ școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu. 2. de o subtilitate excesivă. ♦ artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. (< fr. alexandrin, lat. alexandrinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ALEXANDRÍN, -Ă adj. 1. Referitor la civilizația elenistică din Alexandria; (p. ext.) care ține de epoca elenistică. ◊ Școala alexandrină = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu. 2. Vers alexandrin (și s.m.) = vers iambic de douăsprezece silabe, cu cezura după silaba a șasea; poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit și uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. [Pl. -ni, -ne. / cf. fr. alexandrin, cf. Alexandre le Grand – numele unui roman francez din sec. XII, unde a fost folosit acest vers prima dată].
Sursa: Dicționar de neologisme
alexandrín2 (vers) s. m., pl. alexandríni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, n.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). – Fr. alexandrin (lat. lit. alexandrinus).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *alexandrin, -ă adj. (lat. alexandrinus). Din școala de la Alexandria (Egipt): filosofia alexandrină. Versurĭ alexandrine, versurĭ de 12 silabe, după o poema franceză despre Alexandru cel Mare scrisa în versurĭ de 12 silabe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
alexandrín1 adj. m., pl. alexandríni; f. alexandrínă, pl. alexandríneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
alexandrin a. ce ține de școala din Alexandria: filozofia alexandrină. ║ n. versul francez de 12 silabe (întrebuințat pentru prima oară într´o poemă epică despre Alexandru cel Mare): multe din baladele lui Bolintineanu sunt scrise în alexandrine.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)