ALBINÁ, albinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se face ziuă. – Din alb2.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ALBINA, instituție de credit și economii din Sibiu (1871-1948). Cea mai importantă bancă a românilor din Transilvania.
Sursa: Dicționar enciclopedic
ALBINA, revistă enciclopedică populară. A apărut săptămînal, la București, cu întreruperi, între 1897 și 1937. O serie nouă, cu același program, cultural și științific, cu o periodicitate variabilă, debutează în 1945. Printre conducători: Gh. Adamescu, G. Coșbuc, C. Rădulescu-Motru.
Sursa: Dicționar enciclopedic
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a albínă (albíne), s. f. – 1. Insectă care produce miere și ceară. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvină, megl. albină, istr. albire. Lat. alvῑna „stup”, der. de la alvus (Pușcariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se referă la alb. bletë „stup” și „albină”. Trebuie probabil să se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplinește firesc funcția adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) și în multe alte cazuri. Muscă, avînd sensul de „roi” este curent în apicultură. Der. albinar, s. m. (apicultor); albinărel, s. m. (pasăre); albinărie, s. f. (roi; apicultură); albinărit, s. n. (apicultură); albinet, s. n. (mulțime de albine, roi).Sursa: Dicționarul etimologic român ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producând miere și ceară (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.Sursa: Dicționarul limbii române moderne albínă f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roĭ. V. albie). Un fel de muscă imenopteră maĭ mare care produce mĭere și ceară și pe care oameniĭ o îngrijesc ținînd-o în stup, unde ĭa [!] trăĭește cu semenele eĭ ca într' o republică supt conducerea uneĭ albine maĭ marĭ numite matcă saŭ regină. (Trîntoriĭ îs albinele masculine. În partea din apoĭ [!] albinele aŭ un ac veninos, cu care împung cînd îs furioase și care maĭ tot-de-a-una rămîne în împunsătură și cauzează o unflătură foarte dureroasă). Harnic ca o albină, foarte harnic. V. bondar, gărgăun, vespie [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești
albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită albină f. 1. insectă care produce miere și ceară; 2. plantă cu flori frumoase dispuse în spic, semănând foarte mult cu o albină (Ophrys cornuta). [Lat. ALVINA, stup: numele locuinței trecând asupra insectei, ca macedo-românul stup, albină].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)