Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele albie:

ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


álbie (álbii), s. f.1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Pușcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s. m. (persoană care face albii); albioară, s. f. (albiuță), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
Sursa: Dicționarul etimologic român

álbie (-bi-e) s. f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț, făcut din scândură sau dintr-un trunchi despicat în două și scobit. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta în mod grosolan, a batjocori (pe cineva). 2. Adâncitură în scoarța pământului, prin care curge o apă; matcă. – Lat. alveus „adâncitură, albie de râu”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

álbie (lat. pop. álbia, cl. álveus, albie. V. albină). 1. Copaĭe, covată, vas lung scobit dintr' un singur lemn, cu fundu rătund [!], de păstrat ceva, de scăldat orĭ de legănat copiiĭ. Fig. A face pe cineva albie de porcĭ, a-l batjocuri [!] răŭ. (V. chersîn, cop). 2. Patu (matca) unuĭ rîu. – Și álvie (Sadov. VR. 1928,1,29).
Sursa: Dicționaru limbii românești

albie f. 1. trunchiu lungueț și scobit înăuntru pentru păstrat, spălat, scăldat sau adăpat; 2. fundul unei ape curgătoare: râul ieși din albia sa. [Lat. ALVEUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁLBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguieț făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porțiune a unei văi acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

albie - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul albiu