ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a alageá (alagéle), s. f. – Țesătură de mătasă indiană. – Mr. alăge. Tc. alaca (Șeineanu, II, 14; Lokotsch 50); cf. ngr. ἀλατσᾶς, bg. alağa.Sursa: Dicționarul etimologic român
ALAGEÁ1 s. f. (Rar) Încurcătură, belea, bucluc. ◊ Expr. A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli.Sursa: Dicționarul limbii române moderne ALAGEÁ2, alagele, s. f. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. – Tc. alaca.Sursa: Dicționarul limbii române moderne alageá f., pl. ele (turc. alağa, dim. d. ala, pestriț; ngr. alantzias, bg. sîrb. alağa. V. șamalagea). Un fel de stofă de matasă [!] (care se imită făcîndu-se și din lînă și din bumbac) din care-șĭ făceaŭ haĭne boĭeriĭ odinioară. Fig. Fam. Păcăleală, înșelăcĭune: aĭ mîncat alageaŭa! – Și halagea: a întinde halageaŭa munțiĭ, a porni veselia nunțiĭ (Delv.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
alageá (înv., reg.) s. f., art. alageáua, g.-d. art. alagélei; pl. alagéle, art. alagéleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită alageà f. stofă de mătase vărgată: roche de alagea de Triest FIL.; fig. a păți alageaua, a fi păcălit: ca să nu pață vreo alagea ISP.; a căpăta alageaua, a cădea în mare nevoie: nimeni nu s’a putut atinge de împărăția mea fără să-și capete alageaua ISP. [Turc. ALADJA; sensul figurat pare a se raporta la daraverile nu tocmai oneste cu stofele de mătase (cf. cumaș)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ALAGEÁ, alagele, s. f. 1. (Înv.) Stofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase. 2. (Reg.; în expr.) A-și căpăta alageaua sau a păți o alagea = a se păcăli. – Din tc. alaca.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ALAGEÁ1 s. f. (Rar) Încurcătură, belea, bucluc. Ce să facă el ca să iasă de acolo? Să-ntrebe, nu-i venea la socoteală, ca să nu pață vro alagea. ISPIRESCU, la HEM ◊ Expr. A-și căpăta alageaua = a o păți, a da de belea. Voi știți că nimeni nu s-a putut atinge de împărăția mea cît am fost tînăr fără să-și capete alageaua și fără să se ducă rușinat de unde a venit. ISPIRESCU, L. 12.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
ALAGEÁ2, alagele, s. f. (Învechit) Un fel de sțofă vărgată, țesută din fire de in și de mătase.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane