Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele ala:

ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


à la (fr.) prep. (à la Cluj)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÁLA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale. – Var.: álă s. f.] – Din lat. ala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].
Sursa: Dicționar de neologisme

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop.Var. hală. Bg. sb., (h)ala.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁLĂ s. f. v. ala.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ắla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ắluia, pl. ắia; f. áia, g.-d. ắleia, pl. álea, g.-d. pl. m. și f. ắlora
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cât..., cu atât... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Câte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)