Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele aian:

aián, aiáni, s.m. (înv. și reg.) notabil, primar turcesc.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme


aián (aiéni), s. m. – Personaj de vază în satul sau regiunea sa, notabil. Tc. ayan, din arab. a‘jân „ochi” (Șeineanu, II, 3; Lokotsch 38); cf. sb. ajan, fr. ayan (cf. Gamillscheg 64). Este termen propriu administrației turcești, care s-a păstrat numai în Dobr. N. N. Densusianu, Dacia preistorică, 1082, îl derivă fantezist din gr. ἄια.
Sursa: Dicționarul etimologic român

aĭán m., pl. aĭenĭ (turc. [d. ar.] aĭan). Vechĭ. Primar turcesc. Notabil. – Și aghĭan și haĭan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aian m. primarul unui oraș turcesc: ținuturile turcești de lângă Dunăre erau administrate de către un aian. [Turc. AYAN, lit. ochii, adică priveghetorii Statului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

aián, aiáni, s.m. (înv. și reg.) notabil, primar turcesc.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

aián (aiéni), s. m. – Personaj de vază în satul sau regiunea sa, notabil. Tc. ayan, din arab. a‘jân „ochi” (Șeineanu, II, 3; Lokotsch 38); cf. sb. ajan, fr. ayan (cf. Gamillscheg 64). Este termen propriu administrației turcești, care s-a păstrat numai în Dobr. N. N. Densusianu, Dacia preistorică, 1082, îl derivă fantezist din gr. ἄια.
Sursa: Dicționarul etimologic român

aĭán m., pl. aĭenĭ (turc. [d. ar.] aĭan). Vechĭ. Primar turcesc. Notabil. – Și aghĭan și haĭan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aian m. primarul unui oraș turcesc: ținuturile turcești de lângă Dunăre erau administrate de către un aian. [Turc. AYAN, lit. ochii, adică priveghetorii Statului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

aián, aiáni, s.m. (înv. și reg.) notabil, primar turcesc.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

aián (aiéni), s. m. – Personaj de vază în satul sau regiunea sa, notabil. Tc. ayan, din arab. a‘jân „ochi” (Șeineanu, II, 3; Lokotsch 38); cf. sb. ajan, fr. ayan (cf. Gamillscheg 64). Este termen propriu administrației turcești, care s-a păstrat numai în Dobr. N. N. Densusianu, Dacia preistorică, 1082, îl derivă fantezist din gr. ἄια.
Sursa: Dicționarul etimologic român

aĭán m., pl. aĭenĭ (turc. [d. ar.] aĭan). Vechĭ. Primar turcesc. Notabil. – Și aghĭan și haĭan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

aian m. primarul unui oraș turcesc: ținuturile turcești de lângă Dunăre erau administrate de către un aian. [Turc. AYAN, lit. ochii, adică priveghetorii Statului].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a