agurá (-réz, -át), vb. – A prezice, a prevesti. Lat. a(u)gŭrāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Pușcariu 39; Candrea-Dens., 23; REW 784; DAR); cf. v. it. a(g)urare (lec. aúru, mil. ingürá, sard. aurá), prov. aurar, sp. agorar, port. agourar. Rar, Trans. de Vest. Mr. ugure, s. n. (profeție), a fost interpretat de Pascu, I, 178, ca der. de la lat. augurium, ceea ce poate fi adevărat numai dacă se are în vedere complicata cale de transmitere a cuv.: lat. augurium a dat în ngr. γουρί, de unde tc. ogur, care este etimonul cuv. mr., cf. ursuz.Sursa: Dicționarul etimologic român Agura (Sfânta) f. numele popular al muntelui Athos: la pusnicul Chiriac din Sfânta Agura CR. [Românizare din rus. SFETA GORA, sfântul munte]. V. Athos.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
agurá (-réz, -át), vb. – A prezice, a prevesti. Lat. a(u)gŭrāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Pușcariu 39; Candrea-Dens., 23; REW 784; DAR); cf. v. it. a(g)urare (lec. aúru, mil. ingürá, sard. aurá), prov. aurar, sp. agorar, port. agourar. Rar, Trans. de Vest. Mr. ugure, s. n. (profeție), a fost interpretat de Pascu, I, 178, ca der. de la lat. augurium, ceea ce poate fi adevărat numai dacă se are în vedere complicata cale de transmitere a cuv.: lat. augurium a dat în ngr. γουρί, de unde tc. ogur, care este etimonul cuv. mr., cf. ursuz.Sursa: Dicționarul etimologic român Agura (Sfânta) f. numele popular al muntelui Athos: la pusnicul Chiriac din Sfânta Agura CR. [Românizare din rus. SFETA GORA, sfântul munte]. V. Athos.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a