ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ADMÍTE vb. III. tr. A primi, a lua drept bun, a socoti adevărat. ♦ A îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil (unei cereri etc.). ♦ A înscrie, a primi (la un examen). [< lat. admittere, cf. fr. admettre].
Sursa: Dicționar de neologisme
ADMÍTE vb. tr. 1. a accepta, a lua drept bun. 2. a îngădui, a permite. 3. a da curs favorabil (unei cereri). 4. a primi (la un examen). (< lat. admittere, după fr. admettre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
admíte (admít, admís), vb. – 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat. – 2. A da curs favorabil unei cereri. – 3. A primi un solicitator, a acepta un candidat. < Fr. admettre. – Der. (din fr.) admisibil, adj.; admisiune, s. f.; inadmisibil, adj.Sursa: Dicționarul etimologic român ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi, a înscrie pe un solicitator, pe un candidat. – Fr. admettre (lat. lit. admittere).Sursa: Dicționarul limbii române moderne admíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. admít, imperf. 3 sg. admiteá; conj. prez. 3 să admítă; ger. admițấnd; part. admísSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită admite v. 1. a primi (prin favoare): a admite într´o societate; 2. a recunoaște de adevărat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ADMÍTE, admit, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevărat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngădui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ADMÍTE, admit, vb. III. T r a n z. 1. A primi ca bun, a considera ca adevărat și conform cu realitatea. Deschise o carte veche... o astrologie... bazată pe sistemul care admite pămîntul de centrid arhitecturii lumești. EMINESCU, N. 44. 2. A îngădui, a permite, a tolera. Nu se poate admite ca în statul-major conducător al clasei muncitoare să-și găsească loc scepticii, oportuniștii, capitaliștii, trădătorii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2624. ♦ A fi (provizoriu) de acord cu ceva. Admit că ai fost ocupat. Puteai totuși să dai un semn de viață. ◊ Dacă admit în principiu acest gest, pot să le admit atunci pe toate. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. 3. (Cu privire la o cerere, o doleanță, o reclamație) A da curs favorabil, a primi ca valabil. Cererea a fost admisă. ♦ (Complementul indică pe solicitator) A primi, a înscrie. Comisia a admis pe toți candidații prezentați la examen. – Formă gramaticală: part. admis.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane