ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ADMIRÁ vb. I. tr. A privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. [P.i. admir. / < fr. admirer, cf. lat. admirari].
Sursa: Dicționar de neologisme
ADMIRÁ vb. tr. a privi, a prețui cu sentimente de încântare, de mirare și plăcere. (< fr. admirer, lat. admirare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
admirá (-r, -át), vb. – A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de admirație. < Fr. admirer. – Der. (din fr.) admirabil, adj.; admirativ, adj.; admirație, s. f.; admirator, adj.Sursa: Dicționarul etimologic român ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Fr. admirer (lat. lit. admirari).Sursa: Dicționarul limbii române moderne admirá (a ~) vb., ind. prez. 3 admírăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită admirà v. a privi cu o mirare amestecată cu plăcere (ceva frumos sau rar).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ADMIRÁ, admír, vb. I. Tranz. A privi ceva sau pe cineva cu un sentiment de încântare, de stimă etc. – Din fr. admirer, lat. admirari.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ADMIRÁ, admír, vb. I. T r a n z. A privi cu un sentiment de încîntare. Cînd vedea că admir monograma aurită din colț, rîdea iluminată de plăcere. CAMIL PETRESOU, U. N. 46. Lui Gogu îi plăcea să fie admirat. REBREANU, R. I 179. Admiri tu natura, a ei armonie? ALEXANDRESCU, M. 83.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane