ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. Tranz. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba (BĂLCESCU). ♦ Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se realiza. [Var.: adevărá vb. I] – Din adevăr.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
adeverí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adeverésc, imperf. 3 sg. adevereá; conj. prez. 3 să adevereáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită adeveri v. 1. a afirma, a constata; 2. a confirma, a verifica.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV Tranz. și refl. A (se) confirma, a (se) susține, a (se) întări justețea, exactitatea unui fapt sau a unei afirmații. ♦ A (se) dovedi ca adevărat. [Var.: (reg.) adevărá vb. I] – Din adevăr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ADEVERÍ, adeveresc, vb. IV. 1. T r a n z. A confirma justețea, exactitatea unui fapt. Certificat adeverind absolvirea unei școli. E lucru adeverit că... ♦ A întări, a susține. Adeveriră cu toții jalba ce un medelnicer, Ștefanache, dedese la Poartă în contra domnului. BĂLCESCU, O. I 71. 2. Refl. A se dovedi ca adevărat, a se confirma; a se împlini, a se realiza. Ce mai zici? Adeveritu-s-au vorbele mele? CREANGĂ, P. 229. Poveștile din ziua de astăzi s-adeveresc cîteodată. ALECSANDRI, T. 1433. – Variantă: (învechit și popular) adevărá, adeverez (TEODORESCU. P.P. 100, TEODORESCU, P. P. 81), vb. I.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane