Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele adevăr:

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 2. Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale.Lat. ad + de + verum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


adevăr (adevắruri), s. n. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul *ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (‹ *de ad vērum), sp. de veras. Pușcariu 24 (și REW 9262, Scriban) indică *ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gîndește la o formațiune postverbală, plecînd de la *addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. *addeverum puțin probabil; ambele soluții fuseseră indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevăr a fost un adv., folosit și ca adj., uz care s-a păstrat pînă în sec. XVII; atuncea adevăr afla-ne-vom bogați (Coresi) (uz adv.), față de închinătorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuală, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se păstrează numai în expresia sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum.Der. neadevăr, s. n. (minciună). Cf. adevăra.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ADEVĂR adj. și adv. 1. Adv. (Mold., Trans. SV) Cu adevărat, într-adevăr. A: Dumnedzău miluiaște și ne spăseaște adevăr. DVS, 22r; cf. STOICA. C: Adevăr, și noi oameni sîntem și am putut și greși. N TEST. (1648); cf. VCC, 286. 2. Adj. (Mold., Criș.) Adevărat. A: Pentru plîns..., carea iaste... făcătoriu bucuriei ceii adeveare. L SEC. XVII, 72v; cf. VARLAAM; URECHE; ARSENIE DIN BISERICANI; DOSOFTEI, PS; L SEC. XVII, 16v. ◊ (Substantival) Am mărturisit adevara. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, PSALTIRE, 1680. ◊ Loc. adv. Cu adevară, De adevară, Într-adevară = cu adevărat, într-adevăr. Cf. DOSOFTEI, PS. C: Tu ești adevăru Dumnedzu. MISC. SEC. XVII, 59r. Etimologie: ad + de + verum. Cf. așași (2), bizuit; fireș (2), prisne (2).
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvârșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentând a reflectare justă a acesteia. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, și este independent de conștiința omului. Adevăr relativ = adevăr obiectiv condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări. Adevăr absolut = suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. 2. (În opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 3. (În opoziție cu inexactitate) Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale.Lat. ad + de + verum.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

1) adevắr n., pl. urĭ (d. adevăr 2). Calitatea lucruluĭ adevărat, realitate. Principiŭ, axiomă, maximă: adevărurĭ matematice. Sinceritate: a vorbi cu accentu adevăruluĭ. Pict. și sculpt. Expresiune fidelă a naturiĭ: e adevăr în acest cap.în adevăr, într' adevăr, în realitate, adevărat, chear [!] cum este. – Vechĭ -ară, f. pl. ere (ca vară, vere, fem. d. văr). și de-adevăr (ea dift.) pl. urĭ. În vest adăvăr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) adevắr, -áră adj., pl. erĭ, ere (lat. ad-ad-verus, d. verus, adevărat. V. văr). Vechĭ Adevărat. Adv. Adevărat, în adevăr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

adevắr s. n., pl. adevắruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

adevăr n. 1. caracterul lucrului adevărat; 2. însuș lucrul adevărat, principiu sigur; într´adevăr, în realitate; 3. imitațiune exactă, expresiunea fidelă a naturei (într’un tablou). [Lat. AD DE VERUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvîrșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentînd o reflectare justă a acesteia. Antitezele dintre adevăr și eroare, bine și rău, identitate și diversitate, necesitate și întîmplare, pe care vechea metafizică, încă răspîndită, nu le-a învins, nu mai impresionează pe nimeni, căci acum se știe că aceste antiteze nu au decît o valabi¬litate relativă, că ceea ce a fost recunoscut acum ca ade¬vărat are latura sa greșită, azi ascunsă, dar care se va ivi mai tîrziu, întocmai cum ceea ce a fost recunoscut acum ca greșit are și latura sa adevărată, în virtutea căreia a putut să treacă pînă acum drept adevăr. MARX-ENGELS, O. A. II 353. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective și este independent de conștiința omului. Afirmația științelor naturii că pămîntul a existai înaintea omenirii este un adevăr obiectiv. LENIN, MAT. EMP. 131. Adevăr relativ = adevăr admis de știință într-o anumită etapă istorică, care urmează a fi dezvoltat, verificat și precizat și care constituie o treaptă în cucerirea adevărului absolut. Pentru materialismul dialectic nu există o linie de demarcație de netrecut între adevărul relativ și cel absolut. LENIN, MAT. EMP. 145. Adevăr absolut = adevăr alcătuit din suma adevărurilor relative, care nu poate fi dezmințit în viitor, care reprezintă cunoașterea completă, sub toate aspectele, a lumii obiective și de care omenirea se apropie din ce în ce mai mult. Prin natura ei, gîndirea omenească e, prin urmare, în stare să ne dea și ne dă adevărul absolut, care se alcătuiește din suma adevărurilor relative. Fiecare treaptă a dezvoltării științei adaugă noi grăunțe Ia această sumă a adevărului absolut, limitele fiecărui postulat științific fiind totodată relative, și anume cînd lărgite, cînd îngustate de ulterioara sporire a cunoștințelor. LENIN, MAT. EMP. 144. 2. (De obicei în opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce în fapt este adevărat. În toate adevărurile vieții, în tot ce e freamăt puternic și nou, Răzbate, străbate mărețul ecou Al zilei mărețe, ce-n veci nu va trece: Noiembrie șapte din șaptesprezece! DEȘLIU, G. 46. Adevărul... nu-i decît unul, dar dumneata nu-l pricepi. SADOVEANU, N. F. 46. Ne-am jucat de-a « adevărul și minciuna » și, cînd mi-a venit mie rîndul, i-am spus că-i urită și frumoasă; treaba ei dac-o luat pe « urîtă » drept adevăr și pe «frumoasă» drept minciună. HOGAȘ, H. 86. Se da de ceasul morții că nu putea descoperi adevărul. ISPIRESCU, L. 21. ◊ (întărit prin « adevărat ») Nu umblau cu vicleșuguri... Rosteau adevărul adevărat. PAS, L. I 111. Adevărul adevărat e că are două mari slăbiciuni. CAMIL PETRESCU, T. II 74. ♦ L o c. a d v. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. Într-adevăr, bunicule... acuma mi-am adus aminte care-i lucrul cel mai bun pe lume. SADOVEANU, N. F. 30. Mă uit... în adevăr, la cîțiva pași înaintea calului, zăresc o mogîldeață mică, sărind și țopăind. CARAGIALE, O. I 334. (Învechit) Cu adevăr = cu adevărat. Iănache Văcărescu fu cu adevăr un om în veci memorabil. ODOBESCU, S. I 327. 3. (În opoziție cu inexactitate) Justețe, exactitate. Fenomenele... să confirmeze adevărul calculelor sale. BĂLCESCU, O. II 10.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane