ademánă, ademéni, s.f. (înv.) mită, tentație.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v.
Etimologie: magh. adomány.
Cf. aslam, mîzdă, ujurie.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali
ademánă, V. adămană.
Sursa: Dicționaru limbii românești