Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele acuzativ:

ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ACUZATÍV s.n. Cazul în care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepoziție și complementele circumstanțiale. [Cf. lat. accusativus, fr. accusatif].
Sursa: Dicționar de neologisme

ACUZATÍV s. n. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute. (< lat. accusativus, fr. accusatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ACUZATÍV s. n. sg. Cazul complementului direct, al complementului indirect cu prepoziție și al complementelor circumstanțiale – Fr. accusatif (lat. lit. accusativus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ACUZATÍV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a

*acuzatív n., pl. e. Gram. Cazu cu care se construesc [!] verbele transitive: lupu îl mănîncă pe mĭel.
Sursa: Dicționaru limbii românești

acuzatív s. n., pl. acuzatíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acuzativ n. al patrulea caz al declinațiunii, exprimând complementul direct.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ACUZATÍV, acuzative, s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție com­pletivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ACUZATÍV, acuzative, s. n. Cazul complementului direct, al complementului indirect cu prepoziție și al complementelor circumstanțiale (caz cerut în limba romînă de aproape toate prepozițiile).
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane