Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele acru:

ÁCRU1, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2). – Din fr. acre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÁCRU s.m. Unitate de măsură egală cu 4046,856 m2, folosită în India, Anglia, America de Nord etc. [Pl. -ri. / cf. fr. acre, it. acro, lat.t. acrum < germ. Acker].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÁCRU s. m. unitate de măsură a suprafețelor agricole (4046,86 m2), în țările anglo-saxone. (< fr., engl. acre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ácru (ră), adj.1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii etc. 2. Murat (în oțet sau în saramură). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, formă vulg. de la ācer (Pușcariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreală, s. f. (gust acru); acri, vb. (a înăcri; a irita; a se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrișor); acrime, s. f. (acreală); acriș, s. n. (zer înăcrit); acritură, s. f. (murătură); acriu, adj. (acrișor); înăcri, vb. (a acri; a amărî; a sătura).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ácru3 (gust) (a-cru) s. n., art. ácrul
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămâii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁCRU1, acri, s. m. Unitate de măsură de suprafață egală cu 4067 de metri pătrați (sau, în anumite țări, cu valori variabile). – Fr. acre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ácru, -ă adj. (lat. pop. acrus îld. acer, acru; it. sp. pg. agro, fr. aigre). Care are gustu lămîiĭ, acid, înțepător: un vin acru de-ți sare căciula' n pod. Fig. Iron. Care pare că simte acreală, adică „nemulțămit” [!]: o față acră. Vest. Murat: varză acri.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ácru1 (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ácru2 (unitate de măsură) (a-cru) s. m., art. ácrul; pl. ácri, art. ácrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acru a. 1. înțepător la gust; 2. fig. desgustător: îți vine acru de el. [Lat. ACRUS = clasic ACER].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÁCRU1, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren cu valori variabile (în jur de 4000 m2). – Din fr. acre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÁCRU1, acri, s. m. Unitate de măsură pentru suprafețe, echivalînd cu 1047 de metri pătrați, folosită în unele țări (Anglia, America de nord etc.).
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. 1. (Despre substanțe, mai ales despre mîncări, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, lămîii, borșului. V. a c i. ◊ Mere acre = mere pădurețe. De răbdări s-a săturat ca de mere acre. RETEGANUL, P, I 60. Piatră acră v. p i a t r ă. ◊ Acrit prin fermentare. Castraveți acri. Vin acru.Mai bine varză acră cu-nvoială Decît zahar dulce cu cîrteală. PANN, P. V. II 92. ◊ Lapte acru = derivat al laptelui rezultat printr-o fermentare naturală sau artificială. Logofete, brînză-n cui, Lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări! CREANGĂ, A. 11. ◊ Cu miros greu. Respirația grea, trezită, acră, caldă și deasă a mulțimii, dospită în fumul de țigări și havane, zarva fără căpătîi... dau salonului o asemuire de cafenea. DELAVRANCEA, S. 131. 2. F i g. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Morocănos, arțăgos, răutăcios, ursuz. Să nu întrecem măsura!... îl va pune, cu voce acră, la locul său. PAS, L. I 131. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. ◊ (Adverbial) Filip... își trecu acru mîneca bluzei peste obrajii asudați. SAHIA, N. 30. ◊ Amărît, supărat. S-a întors cam acru din oraș. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) acru sau a-i fi inima acră (sau sufletul acru) de ceva. (mai rar) a-i veni acru = a fi sătul, plictisit. Mi-i acru sufletul de atîta îmblet. SBIERA, P. 217. I se urîse și lui și-i venise acru tot auzind-o de dimineață pînă seara. ISPIRESCU, U. 97.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane