ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ACRÓPOLĂ s.f. Cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești (întărite), așezată de obicei pe o înălțime. [< fr. acropole, cf. gr. akropolis < akros – ridicat, polis – oraș].
Sursa: Dicționar de neologisme
ACRÓPOLĂ s. f. cetățuie înăuntrul orașelor antice grecești, pe o înălțime și adăpostind palate, temple. (< fr. acropole, gr. akropolis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii. – Fr. acropole (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *acrópolă și -ólă f., pl. e (vgr. akrópolis, d. ákros, cel maĭ înalt, și pólis, oraș). Partea cea mai înaltă a orașelor grecești, care servea ca cetățuĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
acrópolă (citadelă) (a-cro-) s. f., g.-d. art. acrópolei; pl. acrópoleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ACRÓPOLĂ, acropole, s. f. Citadelă în orașele din vechea Grecie, așezată pe o înălțime și adăpostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)