Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele accesoriu:

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ACCESÓRIU, -IE adj. Care însoțește un element principal, fiind dependent de acesta. ♦ (s.n.; la pl.) Piese anexe ale unei mașini etc. [Cf. lat. accessorius, fr. accessoire].
Sursa: Dicționar de neologisme

ACCESÓRIU, -IE I. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial. II. adj., s. n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex. (< fr. accessoire, lat. accessorius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar. ◊ (Substantivat, n.) Accesorii de îmbrăcăminte.Fr. accessoire (lat. lit. accessorius).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*accesóriŭ, -e adj. (mlat. accessorius). Care depinde de un lucru principal: clauză accesorie S. n. Lucru accesoriŭ: a lua accesoriŭ drept principal. Accesoriile uneĭ mașinĭ, bucățile care o compun orĭ o întrețin. Adv. În mod accesoriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

accesóriu1 [riu pron. ryu] adj. m., f. accesórie (-ri-e); pl. m. și f. accesórii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

accesóriu2 [riu pron. ryu] s. n., art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (-ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

accesoriu a. 1. care depinde de un lucru principal; 2. care se adaogă la cel principal: clauză accesorie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. Adj. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj. Care constituie un element secundar, care servește de adaos sau se adaugă la un lucru principal. Ajutorîndu-se, în mod accesoriu, cu dicționarele cele mai complete, cu... adnotațiunile cele mai erudite, cu traducerile cele mai perfecte... ODOBESCU, S. II 364. (Mai ales la pl.; substantivat, n.) Piese și accesorii de automobil, ca să ne îmbunătățim așezarea... cu accesoriile absolut necesare... Avea Bibescu Leventa, ceva eu aceste «accesorii absolut necesare». Ele erau, după părerea lui și a doctorului Calalb, «primul pas spre civilizație »: două accesorii curate, cu pereți și acoperișuri de stuf. SADOVEANU, P. M. 16.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane