ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ACCEPȚIÚNE s.f. v. accepție.
Sursa: Dicționar de neologisme
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *accepțiúne f. (lat. accéptio, -ónis). Rar. Preferență: a da dreptate fără accepțiune de persoane. Gram. Înțelesu în care se ĭa o vorbă: accepțiune proprie saŭ figurată, de ex.: căldura foculuĭ (propriŭ) căldura discursuluĭ (figurat). – Și -épție.
Sursa: Dicționaru limbii românești
accepți(un)e f. sensul în care se ia o vorbă: accepțiune proprie și figurată.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ACCEPȚIÚNE s. f. v. accepție.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane