Am găsit 33 de definiții pentru cuvantul/cuvintele acar:

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi și acarcare, acarce. Cf. batîr.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali

ACÁR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1)*acár m. (după fr. aiguilleur, d. aiguille, ac, macaz). Macagiŭ, acela care îndreaptă trenurile pe linia cuvenită la o ramificațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2)*acár n., pl. e (d. ac). Cutioară de ținut ace. – Și acáriță și acárniță, pl. e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3)*acár- conj. cu înț. indefinit, numaĭ în compozițiune (ung. akar, id, d. akarni, a vrea. Cp. cu orĭ). Trans. Acar-ce, -cine, -care, -unde ș. a., orĭ-ce, -cine, -care, -unde ș. a. V. măcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

acár1 (persoană) s. m., pl. acári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acár2 (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acar m. 1. fabricant de ace; 2. la drumul de fier (sau macagiu), cel ce face să treacă un tren depe o linie pe alta; 3. Tr. unealtă de susținut conciul țărancelor. [Lat. AC(U)ARIUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată; macagiu. Acarul, care cu o zi înainte, dimineața, împărțea manifeste, zise: Eu las acul închis! DUMITRIU, N.. 97. Locomotiva fluiera prelung, acarii își legănau lanternele în noapte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 48.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi și acarcare, acarce. Cf. batîr.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali

ACÁR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1)*acár m. (după fr. aiguilleur, d. aiguille, ac, macaz). Macagiŭ, acela care îndreaptă trenurile pe linia cuvenită la o ramificațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2)*acár n., pl. e (d. ac). Cutioară de ținut ace. – Și acáriță și acárniță, pl. e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3)*acár- conj. cu înț. indefinit, numaĭ în compozițiune (ung. akar, id, d. akarni, a vrea. Cp. cu orĭ). Trans. Acar-ce, -cine, -care, -unde ș. a., orĭ-ce, -cine, -care, -unde ș. a. V. măcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

acár1 (persoană) s. m., pl. acári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acár2 (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acar m. 1. fabricant de ace; 2. la drumul de fier (sau macagiu), cel ce face să treacă un tren depe o linie pe alta; 3. Tr. unealtă de susținut conciul țărancelor. [Lat. AC(U)ARIUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată; macagiu. Acarul, care cu o zi înainte, dimineața, împărțea manifeste, zise: Eu las acul închis! DUMITRIU, N.. 97. Locomotiva fluiera prelung, acarii își legănau lanternele în noapte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 48.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi și acarcare, acarce. Cf. batîr.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali

ACÁR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1)*acár m. (după fr. aiguilleur, d. aiguille, ac, macaz). Macagiŭ, acela care îndreaptă trenurile pe linia cuvenită la o ramificațiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2)*acár n., pl. e (d. ac). Cutioară de ținut ace. – Și acáriță și acárniță, pl. e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3)*acár- conj. cu înț. indefinit, numaĭ în compozițiune (ung. akar, id, d. akarni, a vrea. Cp. cu orĭ). Trans. Acar-ce, -cine, -care, -unde ș. a., orĭ-ce, -cine, -care, -unde ș. a. V. măcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

acár1 (persoană) s. m., pl. acári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acár2 (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

acar m. 1. fabricant de ace; 2. la drumul de fier (sau macagiu), cel ce face să treacă un tren depe o linie pe alta; 3. Tr. unealtă de susținut conciul țărancelor. [Lat. AC(U)ARIUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată; macagiu. Acarul, care cu o zi înainte, dimineața, împărțea manifeste, zise: Eu las acul închis! DUMITRIU, N.. 97. Locomotiva fluiera prelung, acarii își legănau lanternele în noapte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 48.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane