Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele abuz:

abúz s. n. 1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. 2. încălcare a legalității; faptă ilegală. ◊ ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor; ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva. (< fr. abus, lat. abusus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ABÚZ s.n. 1. Folosire fără măsură, excesivă a unui lucru; exces. 2. Depășire a puterii, a unor prerogative; faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict constând din trecerea peste împuternicirea pe care o are un funcționar sau o instituție; abuz de încredere = delict constând din înșelarea încrederii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rău].
Sursa: Dicționar de neologisme

ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Depășire a legalității; (concr.) faptă ilegală. ♢ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = delict constând din însușirea, înstrăinarea sau folosirea, în alte scopuri decât cele indicate, a unui obiect încredințat cuiva de cineva. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. – Fr. abus (lat. lit. abusus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*abúz n., pl. urĭ (lat. abúsus. V. uz). Întrebuințare rea, excesivă saŭ nedreaptă: abuz de putere. Abuz de încredere, acțiunea de a abuza de încredere. Pl. Dezordinĭ: a comite multe abuzuri.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abúz s. n., pl. abúzuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abuz n. 1. întrebuințare rea, excesivă sau nedreaptă: abuz de putere; 2. obiceiu rău: a reforma abuzurile; 3. înșelăciune: pedepsit pentru abuzuri.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală. ◊ Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale. Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic. 2. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ABÚZ, abuzuri, s. n. 1. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces. Abuz de tutun. 2. Depășire a legalității; faptă incorectă, ilegală. La 1787 Nicola e Petre Mavrogheni făcu oarecare îmbunătățire în oștire, hotărînd și lefile slujbașilor și precurmînd abuzurile ce se introduseseră. BĂLCESCU, O. I 35. Abuz de autoritate (sau de putere) = delict săvîrșit de un funcționar sau de un organ administrativ care depășește limitele împuternicirii sale. Abuz de încredere = delict constînd în însușirea sau înstrăinarea fără drept a unui obiect încredințat de cireva spre păstrare. ◊ Loc. adv. Prin abuz = în mod abuziv. Numai prin abuz se poate da cuvîntului << a cauza » sensul de << a strica».
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane