Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele absurd:

absúrd, -ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admițând un raționament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar duce la absurd. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ABSÚRD, -Ă adj. Contrar gândirii logice, legilor naturii, bunului-simț sau uzului comun. // s.n. Calitatea a ceea ce este absurd; lucru lipsit de sens; absurditate; nonsens. ◊ Prin absurd = admițând un raționament fals; reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că singurul punct de vedere care se poate susține este cel propus. [Cf. fr. absurde, lat. absurdus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj. Care contrazice gândirea logică; care nesocotește legile naturii și ale societății; contrar bunului simț. ♢ Loc. adv. Prin absurd = prin admiterea unui raționament fals sau a unei premise false. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr arătând că nici un alt punct de vedere afară de cel propus nu se poate susține. – Fr. absurde (lat. lit. absurdus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*absúrd, -ă adj., (lat. absurdus; ab, de la, și surdus, surd). Contrar rațiuniĭ, contrar bunului simț: raționament absurd. S. n.: a cădea în absurd. Adv. În mod absurd.
Sursa: Dicționaru limbii românești

absúrd1 adj. m., pl. absúrzi; f. absúrdă, pl. absúrde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

absúrd2 s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

absurd a. 1. nepotrivit, contrar minții sănătoase; 2. fără judecată, fără pricepere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj., s. n. 1. Adj. Care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic. ◊ Loc. adv. Prin absurd = admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă. ♦ Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr, arătând că punctul de vedere contrar este fals. 2. S. n. Ceea ce este absurd (1). – Din fr. absurde, lat. absurdus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ABSÚRD, -Ă, absurzi, -de, adj. Care contrazice gîndirea logică; care nesocotește legile naturii și ale societății; care este contrar bunului simț. După un moment de mînie absurdă se hotărî să plece. BART, E. 216. [Nimeni] nu va putea să nu fie influențat de ritmul, de limba, de versul, de rima lui Eminescu... A fugi de influența lui Eminescu; în acest sens ar fi tot așa de absurd ca a fugi de limba romînească. GHEREA, ST. CR. I 219. ◊ L o c. a d v. Prin absurd = prin admiterea unui raționament fals sau a unei premise false. Reducere la absurd = metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că nici un alt punct de vedere afară de cel propus nu se poate susține, că oricare altul duce la consecințe evident false.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane