Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele abstract:

abstráct, -ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ◊ în ~ = pe bază de deducții logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducția abstractă și încifrarea imaginii; abstracționism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. ◊ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acțiunea acestuia. 2. categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezultă din separarea și generalizarea însușirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 3. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ABSTRÁCT, -Ă adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstracții; care este imperceptibil prin simțuri. ◊ (Mat.) Număr abstract = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denumește o noțiune abstractă; artă abstractă v. abstracționism (2) [în DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acțiunea acestuia. ◊ În abstract = pe bază de deducții logice; rupt de realitate. ♦ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înțeles, bazat numai pe abstracții. // s.n. 1. Categorie filozofică desemnând cunoașterea proprietăților esențiale și generale ale obiectelor și fenomenelor. 2. Expunere sumară a conținutului esențial al unei lucrări. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].
Sursa: Dicționar de neologisme

abstráct1 adj. m., pl. abstrácți; f. abstráctă, pl. abstrácte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abstráct2 s. n., (elemente) pl. abstrácte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj. 1. Care rezultă din separarea și generalizarea celor mai esențiale particularități proprii unui grup de fenomene; care este detașat de raporturi sau de legături concrete. Știință abstractă. ♦ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind acțiunea acestuia. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice (și nu de date concrete); rupt de viața reală. ♦ (Substantivat, n.) Cuvânt abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil înțelegerii. – Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

*abstráct, -ă adj. (lat. abstractus; abs, de la, și tráhere, a trage). Care arată calitatea unuĭ lucru făcînd abstracțiune de el = albeață bunătate. Metafizic, greŭ de înțeles: științe abstracte, scriitor abstract. Preocupat: spirit abstract. Aritm. Număr abstract, care spune numaĭ cîte unitățĭ sĭnt fără să le spună felu. S. n. Ceĭa ce e abstract, în opoz. cu concret. Adv. În mod abstract.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abstract a. 1. care exprimă calitatea în afară de obiectul ei (o pură creațiune a spiritului): negreață, bunătate; științe abstracte, științe pure ca matematicele, în opozițiune cu cele aplicate; 2. fig. greu de pătruns: e prea abstract; 3. Aritm. care exprimă numărul fără alăturarea obiectului numărat: 1, 2, etc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj. (În opoziție cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracție, care este detașat de raporturi sau de legături concrete. Tratare abstractăSusținând că adevărul este totdeauna concret, dialectica marxistă nu se ridică împotriva cuvintelor abstracte în general, ci numai împotriva cuvintelor abstracte lipsite de sens. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 6/6. ◊ (Mat.) Număr abstract = număr care nu este însoțit de nici o specificare, care nu exprimă obiecte putînd fi numărate sau măsurate. 3, 8, 29 sînt numere abstracte.Substantiv abstract = substantiv care numește o însușire sau o calitate, și nu un obiect concret. « Frumusețe », « curaj », « înțelepciune » sînt substantive abstract. ◊ (Substantivat, în e x p r.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb și denumind acțiunea acestuia. În expresia « culesul viilor », substantivul «cules» este abstract verbal. Substantivul « cintare » este un abstract verbal al verbului « a cînta ». ◊ Loc. a d v. În abstract = pe bază de deducții logice ((și nu de date concrete), rupt de viața reală. O infracțiune nu trebuie judecată in abstract. ♦ Care întrunește numai caracterele generale ale unui obiect sau ale unui; fenomen, care este conceput sub aspect (prea) general, (prea) teoretic. Conducerea abstractă, generală, necompetentă favorizează birocratismul și degenerează în birocratism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2581. ♦ (Despre un proces de gîndire) Care scapă înțelegerii din cauza lipsei elementelor concrete, care este greu de pătruns.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane