Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele abjurare:

ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ABJURÁRE s.f. Renegare, renunțare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjurație. [< abjura].
Sursa: Dicționar de neologisme

ABJURÁRE, abjurări, s. f. (Rar) Acțiunea de a abjura și rezultatul ei.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

abjuráre s.f. (relig.; în creștinism și islamism) Renunțare solemnă și definitivă la o altă religie sau doctrină practicată până atunci, considerată falsă sau greșită; abjurație. ♦ Formulă scrisă sau orală prin care se exprimă această renunțare. ♦ Gener. Renegare publică a unei credințe, a unei doctrine, a unei opinii etc. • pl. -ări. /v. abjura. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

abjuráre s. f., g.-d. art. abjurắrii; pl. abjurắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abjurare f. renunțare solemnă la o erezie. Abjurările cele mai celebre au fost: a lui Enric IV în 1593 și a reginei Cristina de Suedia în 1665 (amândoi făcându-se, din protestanți, catolici).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABJURÁRE, abjurări, s. f. Acțiunea de a abjura și rezultatul ei. – V. abjura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

abjurare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul abjura