Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele aberație:

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


aberáție s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ◊ ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. (< fr. aberration, lat. aberratio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ABERÁȚIE s.f. 1. Abatere de la o normă etc.; deformare, denaturare; rătăcire. V. absurditate. 2. Abatere de la tipul normal al speciei intervenită la unii indivizi, sub acțiunea condițiilor de mediu. 3. (Fiz.) Deformație a unei imagini, produsă de un sistem optic. ♦ Aberație vizuală = astigmatism. 4. (Astr.) Unghi format de direcția adevărată și de direcția aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. [Cf. fr. aberration, lat. aberratio < aberrare – a se îndepărta].
Sursa: Dicționar de neologisme

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal. 2. Imagine deformată pe care o dă un sistem optic. ♢ Aberație vizuală = astigmatism (2). 3. Ceea ce e inadmisibil, absurd; absurditate, nebunie. – Fr. aberration (lat. lit. aberratio, -onis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABERÁȚIE, aberații, s.f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

aberáție s.f. 1 Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2 (fiz.) Refracția inegală a razelor de lumină care străbat o lentilă, având ca efect deformarea imaginii obiectului privit prin această lentilă. ◊ Aberație cromatică = descompunerea luminii și vizualizarea culorilor proprii fiecărei lungimi de undă în jurul unui obiect privit printr-o lentilă simplă, determinând formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3 (genet.) Aberație cromozomială (sau genetică) = abatere de la numărul sau de la structura normală a cromozomilor, care afectează baza ereditară în timpul diviziunii celulare, provocând mutații care dau naștere unor forme biologice noi. 4 (psih.) Aberație mentală = deviere parțială sau totală a activităților mentale față de normal. 5 (astron.) Unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. 6 Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate. Ceea ce spui tu e o aberație. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) aberațiúne s.f. / <fr. aberration, lat. aberrātio, -ōnis <aberrāre „a se abate; a se rătăci“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal; rătăcire. V. absurditate. [Folosirea energiei atomice ca instrument de distrugere] nu-i o aberație care degradează știința, munca, cultura, civilizația, omul, omenirea? O aberație pe care omul și omenirea n-o vor îngădui! CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 50, 1,5. 2. Imagine deformată (în forma unei pete luminoase) pe care o dă o oglindă sau o lentilă. – Pronunțat: -ți-e.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane