abáca s. f. cânepă de Manilla. (< sp. abaca)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ABÁCA s.f. Cânepă de Manilla. [< fr., sp. abaca < cuv. filipinez].
Sursa: Dicționar de neologisme
ABACÁ (cuv. sp. abacá) s. f. Plantă textilă din grupa bananierilor, răspândită în zonele tropicale, cu frunze mari, din pețiolul cărora se extrag fibre textile foarte rezistente, folosite la fabricarea frânghiilor și a parâmelor de navigație (Musa textilifera); cânepă de Manila.Sursa: Dicționar enciclopedic ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Placă subțire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane și face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a abácă s. f. partea superioară a capitelului unei coloane. (< fr. abaque, lat. abacus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ABÁCĂ s.f. Partea superioară a capitelului unei coloane, care susține arhitrava. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. lat. abacus].
Sursa: Dicționar de neologisme
ABÁCĂ, abace, s. f. 1. Placă de piatră așezată deasupra capitelului unei coloane. 2. Tabelă sau diagramă folosită în calculele inginerești. – Fr. abaque (lat. lit. abacus).Sursa: Dicționarul limbii române moderne
ABÁCĂ, abace, s.f. (Arhit.) Partea superioară a capitelului unei coloane care face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
abácă (parte a unui capitel) s. f., g.-d. art. abácei; pl. abáceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ABÁCĂ, abace, s. f. (Arhit.) Tăblie de piatră, de diferite forme și mărimi, pusă între capitelul unei coloane și arhitrava pe care o susține.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane