Am găsit 48 de definiții pentru cuvantul/cuvintele aba:

ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ába interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

abá (abále), s. f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. abaDer. abager, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s. f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ABÁ1 interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva când i se vorbește.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABA, oraș în SE Nigeriei (Imo), la N de Port Hartcourt; 239,8 mii loc. (1987). Centru ind. (țesături de bumbac, săpun, bere).
Sursa: Dicționar enciclopedic


ABÁ2, (2) abale, s.f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

aba f. (turc. ar. aba). Dimie, un fel de postav alb (orĭ și alt-fel) gros de lînă din care se fac haĭne țărăneștĭ. V. șaĭac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abá1 (înv.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abá2 s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; (sorturi) pl. abále, art. abálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abà ! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu ? CAR. [V. ba].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

abà f. 1. postav de lână groasă (obișnuit albă) din care se fac haine țărănești; 2. haină din aba. Abaua, ce constitue și astăzi un obiect de industrie casnică țărănească, era odinioară importată, ca multe din postavurile ordinare, din Turcia, de unde numele lor orientale: aba, dimie, șaiac, suman. [Turc. ABA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABÀ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)


ABÁ1 interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! când ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lînă, de obicei de culoare albă, din care se fac haine țărănești; dimie, pănură. Pantalonii, noi-nouți, din aba țărănească. GALAN, Z. R. 135. Doi surugii, cu straie de aba albă... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat... pe capră. PAS, L. I 55. Cioarecii strimți de aba. SLAVICI, N. I 136.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ába interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ABÁ1 interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva când i se vorbește.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

abá (abále), s. f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. abaDer. abager, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s. f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături).
Sursa: Dicționarul etimologic român


ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABA, oraș în SE Nigeriei (Imo), la N de Port Hartcourt; 239,8 mii loc. (1987). Centru ind. (țesături de bumbac, săpun, bere).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ABÁ2, (2) abale, s.f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

aba f. (turc. ar. aba). Dimie, un fel de postav alb (orĭ și alt-fel) gros de lînă din care se fac haĭne țărăneștĭ. V. șaĭac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abá1 (înv.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abá2 s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; (sorturi) pl. abále, art. abálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abà ! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu ? CAR. [V. ba].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a


abà f. 1. postav de lână groasă (obișnuit albă) din care se fac haine țărănești; 2. haină din aba. Abaua, ce constitue și astăzi un obiect de industrie casnică țărănească, era odinioară importată, ca multe din postavurile ordinare, din Turcia, de unde numele lor orientale: aba, dimie, șaiac, suman. [Turc. ABA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABÀ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ABÁ1 interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! când ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lînă, de obicei de culoare albă, din care se fac haine țărănești; dimie, pănură. Pantalonii, noi-nouți, din aba țărănească. GALAN, Z. R. 135. Doi surugii, cu straie de aba albă... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat... pe capră. PAS, L. I 55. Cioarecii strimți de aba. SLAVICI, N. I 136.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ába interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român


ABÁ1 interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva când i se vorbește.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABA, oraș în SE Nigeriei (Imo), la N de Port Hartcourt; 239,8 mii loc. (1987). Centru ind. (țesături de bumbac, săpun, bere).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ABÁ2, (2) abale, s.f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

abá (abále), s. f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. abaDer. abager, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s. f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături).
Sursa: Dicționarul etimologic român

aba f. (turc. ar. aba). Dimie, un fel de postav alb (orĭ și alt-fel) gros de lînă din care se fac haĭne țărăneștĭ. V. șaĭac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abá1 (înv.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


abá2 s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; (sorturi) pl. abále, art. abálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abà ! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu ? CAR. [V. ba].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

abà f. 1. postav de lână groasă (obișnuit albă) din care se fac haine țărănești; 2. haină din aba. Abaua, ce constitue și astăzi un obiect de industrie casnică țărănească, era odinioară importată, ca multe din postavurile ordinare, din Turcia, de unde numele lor orientale: aba, dimie, șaiac, suman. [Turc. ABA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABÀ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ABÁ1 interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! când ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lînă, de obicei de culoare albă, din care se fac haine țărănești; dimie, pănură. Pantalonii, noi-nouți, din aba țărănească. GALAN, Z. R. 135. Doi surugii, cu straie de aba albă... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat... pe capră. PAS, L. I 55. Cioarecii strimți de aba. SLAVICI, N. I 136.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane