Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele :

AS, ași, s. m. 1. Monedă romană de aramă sau de bronz, folosită ca unitate monetară. 2. Carte de joc marcată cu un singur punct sau semn și care de obicei este considerată ca având cea mai mare valoare față de cărțile de aceeași culoare; birlic. 3. Fig. Persoană care se distinge în mod cu totul deosebit într-un domeniu oarecare prin pricepere sau îndemânare. – Din fr. as, it. asso.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


AS s. m. 1. monedă romană, la origine din bronz. 2. carte de joc pe care este însemnat un singur punct, având valoarea cea mai mare. 3. (fam.) persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu, care se distinge în mod special într-o meserie. 4. (tenis de câmp) ghemul (punctul) marcat direct din lovitura de serviciu. (< fr., lat. as)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

AS s.m. 1. (Ant.) Monedă de bronz din vechea Romă. 2. Carte de joc pe care este însemnat un singur punct, socotită de obicei ca având valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoană care stăpânește foarte bine cunoștințele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge în mod special într-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – monedă].
Sursa: Dicționar de neologisme

as (áși), s. m.1. Monedă romană. – 2. Carte de joc care are cea mai mare valoare; birlic. – 3. Persoană strălucită, somitate. – Mr. has. Lat. as (sec. XIX); sensul 1 și 3 prin intermediul fr. as, sensul 2 din ngr. ἄσο (‹ it. asso), cf. alb. aso, bg. as.
Sursa: Dicționarul etimologic român

AS, simbol chimic pentru arsen.
Sursa: Dicționar enciclopedic

AS, ași, s. m. 1. Carte de joc pe care e însemnat un singur punct și care de obicei este considerată ca cea mai mare dintre cărțile de aceeași culoare; birlic. 2. Fig. Persoană care se distinge într-un domeniu oarecare. – Fr. as (lat. lit. as, assis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*as m. pl. așĭ (lat. as; fr. as. La Romanĭ, o monetă de aramă (gologanu de 5-6 centime) și o măsură de greutate (12 unciĭ = 327 de grame). Carte de joc c' un singur punct, numită odinioară birlic. Fruntaș în sport. V. gĭolar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

as s. m., pl. ași
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

as m. 1. veche monedă romană, cam de 5 centime; 2. carte de joc, zar cu un singur ochiu sau punct.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

as m. Adaogă: e primul în felul lui: ca aviator e un as.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AS, ași, s. m. 1. Monedă romană de aramă sau de bronz, folosită ca unitate mone­tară. 2. Carte de joc marcată cu un singur punct sau semn și care de obicei este considerată ca având cea mai mare valoare față de cărțile de aceeași culoare; birlic. 3. Fig. Persoană care se distinge în mod cu totul deosebit într-un domeniu oarecare prin pricepere sau îndemânare. – Din fr. as, it. asso.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

interj. Vorbă să fie! da de unde! nici gând!
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

interj. Vorbă să fie! da de unde! nici gând!
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s´a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s´a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s´a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n´are hi hălduit, are hi răsărit, s´are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) aș și áșa (cp. cu turc. haša, „ferească Dumnezeŭ”, și cu rus. asĭ, „cum se poate?!”, interj. negativă și dubitativă însoțită de întrebare: L-aĭ găsit? Aș! De unde?! Se poate? – L-am găsit! – Aș? Ei, aș? Cum se poate?
Sursa: Dicționaru limbii românești

1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

2 vb. aux. v. aveá2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

v. auxiliar, întâia persoană a optativului dela avea: aș face. [Probabil reflex dela lat. HABUISSEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

aș ! int. exprimă îndoială sau neîncredere unită cu mirare: nu se poate ! nu cred ! [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

interj. Vorbă să fie ! da de unde ! nici gând !
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

- Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul avea