Am găsit 63 de definiții pentru cuvantul/cuvintele o, cauta, cu, lumanarea:

CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii sau să te afli undeva. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnească privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobăi. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obțină ceva, a urmări ceva. ♦ Refl. (Despre mărfuri) A avea căutare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-și vedea de treabă. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A-i căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic. 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: -că-u-.Var.: (pop.) cătá vb. I] – Lat. *cautare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


căutá (cáut, căutát), vb.1. A examina, a cerceta. – 2. A scruta, a se uita fix și insistent. – 3. A părea, a avea aspect de. – 4. A fi orientat, a fi situat în fața a ceva. – 5. A se îngriji, a se ocupa de ceva, a veghea. – 6. A îngriji, a avea grijă de sănătatea cuiva. – 7. A cerceta, a verifica. – 8. A iscodi, a scormoni. – 9. A căuta, a urmări, a încerca să obțină ceva. – 10. A încerca. – 11. A se strădui, a face eforturi. – 12. A căuta cu grijă, a se îngriji exagerat de felul în care se exprimă. – 13. (Cu pron. în dat.: a-și căuta de) A-și vedea mai departe de, a încerca mai departe, a se preocupa numai de ceva, a se mărgini la. – 14. (Refl.) A avea căutare, a plăcea, a se vinde bine. – 15. A fi nevoit, a trebui, a fi obligat (mai ales în expresia ca(u)tă să) – Var. căta.Mr. caftu, căftare, megl. caft, caftari, istr. cǫwtu. Cuvînt greu de explicat, în care par a se fi confundat două cuvinte lat. diferite, chiar dacă această confuzie nu este un fapt sigur. Pare evident că var. căta reprezintă lat. captāre (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 38; Candrea-Dens., 286; REW 1561); cf. vegl. catuar „a afla”, friul., engad. cattar „a obține”, v. prov. catar „a vedea”, sp., port. catar. La acest etimon, bazat pe perfecta coicidență a v. port. și a v. sp., Pușcariu a renunțat ulterior, iar în DAR identifică total pe a căta cu a căuta, derivîndu-l pe primul din ultimul; aceeași interpretare la Graur-Rosetti, BL, V, 220. Este sigur că ambele cuvinte se confundă astăzi în toate accepțiile lor. În privința semantismului cuvîntului rom., evoluția la „a privi” este deja lat.; cf. San Isidoro de Sevilla, Etym., XII, 2, 38; cattat, id est videt; de unde rezultă și faptul că reducerea lui pt este veche. De la „a privi” s-a trecut firesc la sensul de „a căuta”, propriu și sp.: cf. în graiul din Astorga, vai cata los buis, rom. cată boii (S. Alonso Garrote, El dialecto vulgar leonés, Madrid 1947, p. 173). Prin urmare, etimonul captāre explică perfect fonetismul și semantismul lui a căta, formă foarte împămîntenită în graiul popular și care se menține în numeroase regiuni, în ciuda faptului că literatura preferă forma a căuta. Cu toate acestea, captāre pare insuficient pentru a explica forma a căuta. Identitatea de sens i-a determinat pe mulți autori să considere că această ultimă formă ca var. fonetică de la captāre (Diez, Gramm., I, 32; Cipariu, Elemente, 40; Körting 904), al cărui rezultat pare destul de șocant. Din această cauză s-a încercat să se explice căuta și mai ales u acest cuvînt prin intermediul altui etimon lat., bazat pe cuvînt și pe noțiunea de cautus, ușor diferite după diverșii cercetători (de la cautus, după V. Burlă, Studii filologice, 93 și Candrea-Dens., 295; de la *cautāre, după Candrea, Rom., XXXIII, 305; Meyer, Alb. St., IV, 35; Graur-Rosetti, BL, V, 220; și Pascu, I, 60; de la *cavitāre, după Densusianu, Rom., XXXVIII, 676; G. Meyer, IF, VI, 118; Pușcariu, 325; DAR. Cf. observațiile împotriva etimonului *cavitāre la Candrea-Dens., 295 și la Densusianu, GS, II, 18). Etimonul *cavitāre „a îngriji”, de la cavitum, forma populară a lui cautum, este posibil fără a fi convingător. Rezultat său fonetic este incert (cf. laudavilăudai; pavimentumpămînt; civitatemcetate; ovemoaie; etc.). Pe de altă parte, nici *cautare nici *cavitare nu ar fi de ajuns pentru a explica toate accepțiile lui căuta; astfel încît nu pare probabilă explicația pe care o propune DAR, de la căta, prin intermediul unei reduceri de la căuta. Astfel stînd lucrurile, par posibile două soluții. Dacă se admite etimonul incert *cavitāre, forma dublă căta și căuta corespunde la două etimoane diferite, cu o totală confuzie ulterioară a semantismului. Dacă se face abstracție de *cavitāre, cum pare de preferat, ar fi obligatoriu să explicăm ambele forme pornindu-se de la lat. captāre. Forma vulg. cattare ar fi dat în mod normal căta, ca în prov. și sp. pe cînd de la *captāre, prin intermediul unei pronunțări defectuoase *cabtāre, s-ar fi ajuns la căuta, ca în cazul lui presbyterpreut. Dovadă a acestui fapt ar putea fi perfecta corespondență a rezultatelor ambelor cuvinte în dialecte: mr. caftu, preftu, istr. cǫwtu, prewt. Der. căutătoare, s. f. (Trans., oglindă); căutător, adj. (care caută); căutător, s. m. (ghicitor, prezicător; pețitor, mijlocitor, mai ales cel care este însărcinat cu verificarea situației economice a pretendentului); căutătură, s. f. (privire, uitătură); căutare, s. f. (examen; cercetare; îngrijiri medicale, tratament; gardă; administrație; obiectiv, pretenție; înfățișare, aspect; succes, acceptare).
Sursa: Dicționarul etimologic român

CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsești pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta (cuiva) ceartă sau pricină (cu lumânarea) = a căuta prilej de ceartă cu orice preț. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descoperi (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnești privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obții ceva, a urmări ceva. Du-te de caută nouă piei de bivol (ISPIRESCU). ◊ Expr. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, e interzis să te afli sau să vii (undeva).** Refl. (Despre mărfuri) A avea trecere, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treabă (sau de treburi, de nevoi) = a-și vedea de ocupațiile sale, fără a se amesteca în treburile altora. A-și căuta de drum (sau de cale) = a-și continua drumul, a-și vedea de treburile sale. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. Pe mine căutați să nu mă smintiți (CREANGĂ). 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... Tată-său îl trimitea într-una să caute a se căpătui (ISPIRESCU). 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. Cată să știm cum se mișcă și cu cine se adună (SADOVEANU). III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. ◊ Expr. (Fam.) A căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. ◊ Expr. A căuta o pasăre de ou = a examina o pasăre pipăind-o, pentru a-și da seama dacă are ou. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... Ochii osteniți și părul nepieptănat... căutau a melancolie (DELAVRANCEA). 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic (CREANGĂ). 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Var.: cătá vb. I] – Lat. *cautare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

căutá (a ~) (că-u-) vb., ind. prez. 1 sg. cáut, 3 cáută; imper. 2 sg. cáută, neg. nu căutá
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

căutà v. 1. a umbla, a-și da osteneala să afle: cine caută, găsește; 2 a se sili, a încerca: hoții cântară să scape; 3. a întoarce ochii în toate părțile spre a vedea, a privi: a căuta cu milă la ea; 4. a îngriji de: a căuta un bolnav, a căuta pe copii; 5. a cerceta, a socoti: mă caută în toate părțile; 6. a se îngriji cu un doftor; 7. a se cere: marfa bună se caută. [Lat. *CAVITARE (din CAUTUS)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CĂUTÁ, caut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca să găsească pe cineva sau ceva; a umbla după... ◊ Expr. A căuta cuiva ceartă (sau pricină) cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. N-ai ce căuta (undeva) = nu există motiv, este interzis să vii sau să te afli undeva. A căuta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca să descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o mulțime etc. A căuta cu gândul = a se sili să-și aducă aminte. A căuta privirile cuiva = a încerca să întâlnească privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobăi. ♦ A se deplasa undeva pentru a găsi pe cineva; a se interesa undeva de prezența cuiva. 2. A încerca să obțină ceva, a urmări ceva. ♦ Refl. (Despre mărfuri) A avea căutare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ◊ Expr. A-și căuta de treaba (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-și vedea de treabă. 2. Intranz. și tranz. A purta de grijă (unui bolnav), a se îngriji de... ◊ Refl. Se caută la doctor. ♦ A băga de seamă, a fi atent. 3. Tranz. A-și da silința, a se strădui să... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmări cu ochii. Expr. (Fam.) A-i căuta (cuiva) în coarne = a răsfăța (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre ființe) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfățișarea de... 4. Intranz. și tranz. Fig. A lua în considerație, a se lua după... Nu căuta că-s mic. 5. Intranz. (În superstiții) A cerceta poziția stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: -că-u-.Var.: (pop.) cătá vb. I] – Lat. *cautare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu saptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica.Lat. cum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cu, prep.1. Funcție asociativă: s-au pornit cu toată oastea (Gr. Urechiă). – 2. Funcție atributivă: om cu dreptate (Creangă). – 3. Funcție reciprocă: s-a măritat cu un învățător (Rebreanu). – 4. Funcție instrumentală: aruncau cu pietre (Bălcescu). – 5. Funcție cantitativă: un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri). – 6. În același timp, totodată (funcție temporară): de cu iarnă murit-au și craiul (Neculce). – 7. În timpul (funcție durativă): nu venea cu zilele pe-acasă (Ispirescu). – 8. Funcție modală: privea la ei cu drag (Eminescu) (cu acest uz, coincide cu formațiile romanice cu – mente). – 9. Din cauza (funcție cauzală): am răgușit cu surdul ista (Alecsandri). – 10. Deși, cu toate că (funcție concesivă, în combinație cu tot): eram trist, cu tot timpul frumos (Negruzzi). – 11. Ca la fel ca (funcție comparativă, în combinație cu mai multe adj.): potrivit cu năravul și apucăturile lui (Creangă). – Mr., megl., istr. cu. Lat. cŭm (Pușcariu 421; Candrea-Dens., 417; REW 2385; Moser 418; DAR); cf. it., sp. con, prov. com, co, port. com. Observațiile din DAR, în legătură cu folosirea art. cu această prep. nu par pertinente sau, cel puțin, nu sînt complete.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Cu, simbol chimic pentru cupru.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cu prep. (lat. cum, it. sp. pg. con. V. co-). 1. Împreună, la un loc: vino cu mine, du-te cu el (V. ca 1). 2. Față de: fiĭ blînd cu săraciĭ! 3. Contra: a lupta cu dușmaniĭ. 4. Arată o relațiune: codru e frate cu Românu. 5. Arată o posesiune, o calitate: furcă cu treĭ dințĭ, cu dințĭ (saŭ cu dințiĭ) ascuțițĭ. 6. Arată un instrument, un mijloc: bou împunge cu coarnele, calu lovește cu copitele. 7. Arată simultaneitatea: s´a sculat cu noaptea'n cap, s´a culcat odată cu găinile. 8. Arată modu (formînd locuțiunĭ adverbiale): l-a ridicat cu greŭ, cu de-a sila, cu forța, cu puterea (violent), cu putere (cu multă forță fizică), scrie cu eleganță, cu frică. 9. Arată o opozițiune inútilă: cu toată vitejia, a căzut saŭ tót a căzut (acc. pe tot). Cu totu, în total, casa s´a vîndut cu totu; de tot, absolut: l-a uĭtat cu totu (maĭ bine de tot). Cu toate că, deși măcar că: cu toate că ploŭă, tot vom pleca. Cu toate acestea, totușĭ, tot: Ploŭă! Cu toate acestea am venit (= Ploŭă! Dar eŭ tot am venit). Cu timpu, încetu cu încetu, încet-încet: cu timpu, dispar toate cele omeneștĭ. Cu – cu tot, împreună cu: corabia s´a cufundat cu oamenĭ cu tot (acc. pe oamenĭ). Încetu cu încetu, încet-încet, cu răbdare. Pas cu pas, cîte un pas: a cuceri terenu pas cu pas. Ce e cu tine? Ce s´a întîmplat cu tine? Jos cu viclenia, jos viclenia!
Sursa: Dicționaru limbii românești

cu prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cu prep. 1. în societate cu: vino cu mine. 2. exprimă o relațiune: e văr cu dânsul; 3. o posesiune: furcă cu trei dinți; 4. mijlocire: l’a străpuns cu sabia; 5. simultaneitate: s’a sculat cu noaptea în cap; 6. un interval de timp: cu anii nu ne vedem, de cu noaptea; 7. un mod (formând locuțiuni adverbiale): cu anevoie, cu totul; 8. o opozițiune sau contrarietate: cu toate că, ca toate acestea. [Lat. CUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica.Lat. cum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O1 s. m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O3 art. nehot. V. un.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O4 num. card. V. unu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O5 adj. nehot. V. un.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.
Sursa: Dicționarul etimologic român

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

o1 (literă) s. m. / s. n., pl. o / o-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o2 (sunet) s. m., pl. o
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o3 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o4 adj. pr. v. un1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o5 art. v. un2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o6 num. v. un3
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o7, o-, -o, -o- pr. v. ea
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

O1 s. m. invar. A șaptesprezecea[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

O2 art. nehot. v. un.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

O3 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

O1 s. m. 1. Invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). 2. (LOG.) Simbol pentru propoziția categorică particular-negativă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O2 art. nehot. v. un.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O3 pron. pers. v. el.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O4 num. card. v. unu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O5 interj. Exclamație care exprimă diverse stări emotive (admirație, bucurie, uimire, nemulțumire etc.) sau care se folosește în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O6, simbol chimic pentru oxigen.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’7, particulă precedând numele proprii irlandeze, care semnifică „fiul lui”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 și „De signi”, 56. Expresie a indignării față de corupția moravurilor.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CASEY [oukéisi], Sean (pe numele adevărat Shaun OĆathasaigh) (1880-1964), scriitor irlandez. Piese de teatru în tonuri eroice, inspirate de lupta pentru independență („Umbra unui fractiror”, „Plugul și stelele”) sau de factură impresionistă, în care cultivă alegoria și simbolul („Cupa de argint”, „Trandafiri roșii pentru mine”). Romane autobiografice într-un stil ironico-satiric („Bat la ușă”, „Trandafiri și coroană”); eseuri despre teatru („Viespea zburătoare”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR [oukónə], Feargus Edward (1796-1855), ziarist și om politic britanic. Unul dintre conducătorii mișcării chartiste. Adept al curentului „forței fizice”, care preconiza folosirea metodelor violente de protest. Orator foarte popular, a fondat (1837) și condus ziarul de mare tiraj „Steaua Nordului”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR [oukónə], Frank (pe numele adevărat Michael O’Donovan) (1903-1966), scriitor irlandez. Piese de teatru („Desaga timpului”), versuri în manieră („Trei frați în vârstă”), subtil și original povestitor umoristic (vol. de schițe „Noaptea nunții”). Studii critice („Arta teatrului”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR [oukónə], Mary Flannery (1925-1964), scriitoare americană. Nuvele și romane de un umor grotesc, inspirate din viața Sudului rural, prezentând raporturile omului cu divinitatea, într-o manieră dualistă și violentă („Glasul sângelui”, „Un om bun este greu de găsit”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR, Roderic (1860-1940), pictor și gravor olandez. Stabilit la Paris (1883). Influențat de Van Gogh și Gaugain, a devenit unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului („Stânci roșii și marea”, „Cupă cu trandafiri”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR, Sinead (n. 1966), cântăreață rock irlandeză. Voce translucidă și energică, instrumentație pop-rock eroică. Discografie selectivă: „The lion and the Cobra”, „Universal Mother”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) o m. A cin-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin și care, cînd n´are accent, reprezentă [!] un sunet vecin cu ă (de ex., nămol și nomol) saŭ cu u (marmură și marmoră).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) o, interj. care arată chemarea, invocațiunea, mirarea, bucuria, durerea ș. a.: O, Doamne! O, ce-ĭ asta? V. of, oh.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) o, num. cardinal și pron. indefinit care se pune îld. una (din care se și derivă) cînd e în unire cu substantivu, ca: o carte.
Sursa: Dicționaru limbii românești

4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa [!]”, care, pin [!] disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s´a redus la ă: rugatu ă am s´a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s´a redus la o și s´a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las´o (din lasă-o), bate-o, n´o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.
Sursa: Dicționaru limbii românești

6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.
Sursa: Dicționaru limbii românești

o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O mine, vărucule!” (Brediceanu 1957: 171). – Onomatopee.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok 1923: 187).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

O m. a 15-a literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

o ! int. arată o surprindere, mirare, bucurie, întristare, rugăminte: o, Doamne!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

O1 o, s. m. 1. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). [PI. și: (1, n.) o-uri],
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O3 art. nehot. v. un.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O4 num. card. v. unu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O5 adj. nehot. v. un2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

căută - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul căuta

căuta - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul căuta

caută - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul căuta

caută - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul căuta

caută - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul căuta

căuta - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul căuta

cu - Invariabil - pentru cuvantul cu

o - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul el

lumânarea - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul lumânare

o - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul un

o - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul o

o - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea

o - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul o