Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele descaleca:

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


descălecá (descálec, descălecát), vb.1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere).
Sursa: Dicționarul etimologic român

descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

descălecà v. 1. a se da jos de pe cal; 2. od. a coloniza o țară, a întemeia o provincie. [Sensul 2 e de origină istorică: primii întemeietori ai Țărilor române au sosit dea-călarele din Ardeal și s’au oprit aci pentru a descăleca].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)