Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele Sari:

SARÍ s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SARÍ s.n. Îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă și amplă, care acoperă un umăr și lasă dezgolit pe celălalt. [< fr., it., engl. sari < cuv. indian].
Sursa: Dicționar de neologisme

sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

SARÍ s. n. îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă și amplă, care acoperă un umăr și lasă dezgolit pe celălalt. (< fr., engl. sari)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SARÍ s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SARÍ s.n. Îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă și amplă, care acoperă un umăr și lasă dezgolit pe celălalt. [< fr., it., engl. sari < cuv. indian].
Sursa: Dicționar de neologisme

sarí s. n., art. saríul; pl. saríuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

SARÍ s. n. îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă și amplă, care acoperă un umăr și lasă dezgolit pe celălalt. (< fr., engl. sari)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

SARÍ, sariuri, s. n. Piesă principală din costumul femeiesc tradițional indian, constituită dintr-o fâșie de țesătură dreaptă, care se înfășoară în jurul corpului ca o fustă strâmtă, un capăt strângând mijlocul ca un cordon, iar celălalt capăt, liber, aruncându-se peste umăr. – Din fr. sari.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal = a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

sări s.f. pl. (reg.; în loc. adv.) de-atâtea sări = de atâtea ori; adesea.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

sărí (sár, sărít), vb.1. A ieși, a se prezenta, a apărea; se zice mai ales despre animalele care apar în fațe vînăturului. – 2. A țîșni, a erupe, a se naște. – 3. A sălta, a se înălța, a se ridica. – 4. A țopăi, a face salturi. – 5. A trece peste, a depăși un obstacol. – 6. A omite un pasaj în lectură. – 7. A alerga, a veni în goană. – 8. A veni în ajutor. – 9. A interveni, a se interpune. – 10. A fecunda, a goni. – Mr. sar, sărire, megl. sar, săriri. Lat. salῑre (Pușcariu 1516; REW 7540), cf. it. salire, prov., cat. sallir, fr. saillir, sp. salir, port. sahir. Evoluția semantică este normală, cf. lat. saltāresalĭre; ultimul sens, care nu pare popular, trebuie să fie o traducere din fr. saillir. Der. sare-garduri, s. m. (donjuan; crai); sărită, s. f. (salt; țîțînă); săritor, adj. (care sare; serviabil); săritoare, s. f. (cascadă); săritură, s. f. (salt); saitoc, s. n. (Munt., salt), probabil de la forma locală saisari. Cf. răsări, tresări.
Sursa: Dicționarul etimologic român

sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sărì v. 1. a face o mișcare impetuoasă obișnuită în sus: broaștele sar, nu umblă; 2. a se repezi dintr´un loc într´altul: a sări din munte în munte; 3. a face exploziune: prăfăria a sărit în aer; 4. a se repezi și apuca cu vioiciune: a sări de gâtul cuiva; 5. fig. a trece brusc: a sări dela o idee la alta; a sări în ochi, a fi evident; 6. a trece dincolo sărind: a sări un șanț; 7. a trece cu vederea, a omite: a sări un rând, o foaie; 8. a tresări: îi sări inima de frică; 9. a răsări: nu se știe pe unde sare iepurele; 10. a alerga într´ajutor: săriți, că ne omoară ! [Lat. SALIRE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

sari - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul săra

sari - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul săra

sări - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sare