Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele Sâmbăta:

SÂMBĂTA, com. în jud. Bihor, situată în depr. Holod, în zona dealurilor Pădurii Craiului, pe râul Holod; 1.595 loc. (2005). Stație (în satul Rogoz) și haltă de c. f. (în satul Zăvoiu). Nod rutier. Satul S. apare menționat documentar în 1508. Bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 17, cu iconostas pictat în sec. 18 de zugravul David), Buna Vestire (1769) și Sf. Nicolae (sec. 19, cu picturi originale executate de Ioan Lăpușan), în satele Copăceni, Ogești și Rotărești.
Sursa: Dicționar enciclopedic


*sấmbăta adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

SÂMBĂTA, com. în jud. Bihor, situată în depr. Holod, în zona dealurilor Pădurii Craiului, pe râul Holod; 1.595 loc. (2005). Stație (în satul Rogoz) și haltă de c. f. (în satul Zăvoiu). Nod rutier. Satul S. apare menționat documentar în 1508. Bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 17, cu iconostas pictat în sec. 18 de zugravul David), Buna Vestire (1769) și Sf. Nicolae (sec. 19, cu picturi originale executate de Ioan Lăpușan), în satele Copăceni, Ogești și Rotărești.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*sấmbăta adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

sấmbătă s. f., g.-d. art. sấmbetei; pl. sấmbete
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Sâmbătă f. 1. a șaptea zi a săptămânei: Sâmbăta morților; a purta (pune) sâmbetele, a dori cuiva moartea: d’acel necaz și eu dară sâmbetele i-am pus PANN: simțise că frații săi îi purta sâmbetele ISP.; 2. fam. ceva esențial: îi lipsește o Sâmbătă AL.; 3. apa Sâmbetei, care curge în iad (în opozițiune cu apa Duminecei, care curge în raiu): du-te pe apa Sâmbetei CR. [Slav. SOBOTA (din lat. SABBATUM)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SẤMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)