Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele Retoric:

RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justețea ideilor expuse printr-o argumentație bogată, riguroasă, pusă în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată. 2. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórică s. f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


RETÓRIC, -Ă adj. De retor; de retorică. ♦ (Peior.; despre stilul, felul de a vorbi al cuiva) Afectat, emfatic. [Cf. lat. rhetoricus, it. retorico].
Sursa: Dicționar de neologisme

RETÓRIC, -Ă I. adj. care aparține retoricii; de retor. ◊ (peior.; despre stil) afectat, emfatic. II. s. f. 1. arta exprimării alese, utilizată în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocvență. ♦ figură (de) ~ă = formă de exprimare, întorsătură de frază care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă plasticitate și vigoare. 2. (peior.) declarație emfatică; afectare (< fr. rhétorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*retóric, -ă adj. (lat. rhetóricus d. vgr. retorikós). De retor saŭ de retorică, de elocŭență: exercițiĭ retorice. S. f., pl. e și ĭ. Arta care dă regulele elocŭențeĭ. Carte care tratează despre această artă: retorica luĭ Aristotele. Elocŭență afectată și seacă: asta e curată retorică ! Figură retorică saŭ de retorică, expresiune saŭ întorsătură p. a face cuvîntarea maĭ vie și maĭ ușoară de înțeles. – Se disting tropurile saŭ figurile de cuvinte (elipsa, silepsa, inversiunea, pleonazmu [!], metafora, alegoria, catacreza, sinecdoca, metonimia, eŭfemizmu, antanaclaza, antonomazia, anadiploza, antifraza ș. a. și figurile retorice propriŭ zise orĭ de cugetare (antiteza, apostrofa, exclamațiunea, epifonema, interogațiunea, anticipațiunea, anafora, epifora, paronomazia, enumerațiunea, gradațiunea, reticența, întreruperea [suspensiunea], perifraza, ipérbola, litota, preferițiunea, prosopopeĭa, ipotipoza ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

retóric adj. m., pl. retórici; f. retórică, pl. retórice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RETÓRIC, -Ă (‹ fr., ngr.) s. f., adj. 1. S. f. Ansamblu de procedee (stilistice și compoziționale) ale expunerii orale (constituită ca artă în Antic. greco-latină: sofiștii, Platon, Aristotel, Demostene, Cicero, Quintilian), urmărind convingerea auditoriului prin măiestria argumentației, frumusețea stilului și a limbii etc. În Ev. med., numărându-se printre cele „șapte arte liberale”, a devenit o știință rigidă, ale cărei reguli și precepte erau asimilate mecanic. În epoca modernă a fost subordonată altor domenii (ex. științele juridice). Sin. oratorie. 2. S. f. (LIT.) Poetică. 3. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ◊ Figură r. = mijloc de expresie destinat să producă un efect în discurs (text) și care constă într-o abatere de la uzul comun. Sunt clasificate în: figuri de sintaxă (inversiune, repetiția), figuri ale gândirii (hiperbola, antiteza, litota, exclamația etc.), figuri ale cuvântului sau tropi (metafora, metonimia, alegoria etc.). ♦ (Despre stil; de obicei peior.) Afectat, emfatic.
Sursa: Dicționar enciclopedic

retoric a. ce ține de retor sau de retorică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu prin măiestria argumentației, frumusețea stilului și a limbii etc.; ansamblul regulilor care ajută la însușirea acestei arte. ◊ Figură retorică = formă expresivă a vorbirii, care înfrumusețează stilul, dându-i mai multă vigoare și caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamație emfatică, elocvență amplă și afectată. 2. Adj. Care aparține retoricii (1), privitor la retorică. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórică s. f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, gr. ritorikós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)