Am găsit 2 definiții pentru cuvantul/cuvintele Proteus:

Proteus, zeu marin, înzestrat de către Poseidon cu darul profeției. Proteus avea, de asemenea, puterea de a se metamorfoza (în foc, pămînt, apă sau în diverse animale) ori de cîte ori voia să se sustragă întrebărilor puse de muritori. Sălașul său era insula Pharos. Acolo l-a trimis, de pildă, Idothea, fiica lui Proteus, pe Menelaus să-l consulte pe tatăl ei cu privire la viitorul care-l aștepta. După o altă versiune, Proteus ar fi fost nu un zeu, ci un rege egiptean care avea doi fii, Telegonus și Polygonus, vestiți pentru cruzimea și răutatea lor.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

PROTÉUS (‹ fr.; {s} n. pr. Proteu) s. m. 1. (MICROBIOL.) Gen de bacili gram-negativi, prevăzuți cu cili vibratili, care le conferă o mare mobilitate, larg răspândiți în natură, agenți cauzali ai unor infecții urinare rebele la tratament. 2. (ZOOL.) Batracian de 20-30 cm lungime, cu corpul cilindric și coada lățită, întâlnit în apele unor peșteri (ex. Postojna) din Alpi și din V pen. Balcanice (Proteus anguineus). Este un interesant exemplu de adaptare la un mediu lipsit total de lumină (are tegumentul complet depigmentat și ochii atrofiați, ascunși sub piele).
Sursa: Dicționar enciclopedic