POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Chestiune politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POLITICÁ, politichez, vb. I. Intranz. (Înv.) A face politică, a discuta despre probleme politice. – Fr. politiquer.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Chestiune politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POLITICÁ, politichez, vb. I. Intranz. (Înv.) A face politică, a discuta despre probleme politice. – Fr. politiquer.Sursa: Dicționarul limbii române moderne POLITICÁ, politicale, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Problemă politică; noutate politică. ♦ Stratagemă. ♦ (Adjectival; rar) Care ține de politică, privitor la politică. – Din ngr. politikí.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) POLÍTICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe, care reflectă orânduirea socială și structura economică a țării; participare la treburile statului. 2. Fel de a înțelege și de a acționa într-un anumit domeniu al afacerilor publice. ♦ Dibăcie cu care se poartă cineva pentru a-și atinge scopul. [< fr. politique, it. politica, cf. germ. Politik, rus. politika < gr. politike – arta de a administra bine].
Sursa: Dicționar de neologisme
polítică s. f., g.-d. art. políticii; pl. políticiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită politică f. 1. arta de a guverna afacerile unui Stat; 2. cunoașterea dreptului public și internațional; 3. se zice de afacerile publice, de evenimenteie politice: politica absorbia atențiunea generală; 4. sistemă generală ce adoptă un guvern; 5. fam. abilitate, fineță în purtare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
politica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul politic
politică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul politic