Am găsit 41 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Papa:

PAPÁ s. m. sg. (Franțuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PAPÁ s.m. (Fam.) Tată. [< fr. papa].
Sursa: Dicționar de neologisme

PAPÁ s. m. (fam.) tată. (< fr. papa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

!papá (fr.) s. m., g.-d. lui papá
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Papa m. capul Bisericii catolice: Papa dela Roma.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAPÁ s. m. (Franțuzism) 1. Tată. 2. (Rar) Termen familiar folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat mai în vârstă. – Din fr. papa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁPĂ1 s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ◊ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii catolice (și al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pápă s.f. sg. (înv. și reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte și griș; mâncare. 2. mâncare îngroșată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caș și urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptișor-de-matcă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].
Sursa: Dicționar de neologisme

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pápă, s. f.1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creație expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formație expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom.Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s. m. (nătăfleț, găgăuță); păpălău, s. m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă și papele, s. f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s. f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaș, s. m. (Mold., preparat culinar din aluat și brînză); paparadă, s. f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s. f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s. f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s. m. (mîncău); papacioc, s. n. (Mold., păhărel de țuică), comp. cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s. m. (leneș, haimana); papaciufă, s. f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluție improbabilă); papainog, s. n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s. m. (Munt., marionetă, fantoșă); Pepelea, s. m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin și Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenușă”). – Cf. paparudă, păpușe, parpalec.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PÁPĂ (‹ lat.) s. m. Capul bisericii romano-catolice, vicar al lui Iisus Hristos și urmaș al Sfântului Petru. Din 1359 ale pe viață, întotdeauna din rândul cardinalilor, de un Conciliu al cardinalilor și al statului Vatican. Din 10 oct. 1978, papă la Vatican este Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), primul papă neitalian începând din 1523. La invitația patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, papa Ioan al II-lea a efectuat o vizită în România (7-9 mai 1999), prima de acest fel într-o țară cu majoritate ortodoxă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pápă f., pl. e (lat. pappa și pâpa, it. pappa). Mîncare în limba copiilor. Mîncare moale, ca lapte cu orez ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pápă1 (mâncare) s. f., g.-d. art. pápei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pápă2 (prelat) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pàpă f. fiertură pentru prunci. [Lat. PAPPA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÁPĂ1 s. f. 1. (în graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. Compus: (reg.) papa-găinii = păpădie. 2. (Reg.) Omletă. – Lat. pappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁPĂ1 s. f. 1. (În graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. ◊ Compus: (reg.) papa-găini = păpădie. 2. (Reg.) Omletă (din ouă). – Lat. pappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii catolice (și al statului Vatican). – Din lat., sl. papa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pápă s.f. sg. (înv. și reg.) 1. mâncare pentru copii mici făcută din lapte și griș; mâncare. 2. mâncare îngroșată cu făină sau mălai. 3. omletă. 4. mâncare ciobănească din caș și urdă, prăjite împreună. 5. mălai cu apă pentru puii mici de găină. 6. lăptișor-de-matcă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

PÁPĂ s.m. Șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). [< lat. papa, cf. it. papa < gr. papas – părinte].
Sursa: Dicționar de neologisme

PÁPĂ s. m. șeful bisericii romano-catolice (și al statului Vatican). (< lat. papa)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pápă s. m. – Șeful bisericii romano-catolice. Lat. pappa (sec. XVII). – Der. papistaș, s. m. (catolic), din mag. pápistas (Cihac, II, 520; Gáldi, Dict., 152), cf. ngr. παπιστης, bg. papištaš; papal, adj., din fr. papal; papalitate, s. f., format după fr. papauté; papistăși, vb. refl. (a trece la catolicism); papiștășie, s. f. (catolicism); papistășesc, adj. (catolic).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pápă, s. f.1. Mîncare în limbajul infantil. – 2. Terci, păsat. – Mr. papă. Creație expresivă, care eventual, ar putea proveni direct din lat. pappa (Pușcariu 1258; Candrea-Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu, Lr., 281), unde este, de asemenea, formație expresivă, sau s-ar fi format în interiorul rom.Der. păpa, vb. (a mînca; a irosi, a toca averea), pe care Pușcariu 1257 și Candrea-Dens., 1322 îl raportează la lat. pappare, cf. gal., port. papar; papălapte, s. m. (nătăfleț, găgăuță); păpălău, s. m. (curcubețică, Physalis Alkekengi), care se mai cheamă și papele, s. f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l urmează pe Cihac, II, 520, legat de mag. páponya, din pap „cură”, dificil din punct de vedere fonetic); papalungă, s. f. (Trans., păpădie, Taraxacum officinale); papanaș, s. m. (Mold., preparat culinar din aluat și brînză); paparadă, s. f. (Trans., ouă la capac); păpăludă, s. f. (pasăre, Caprimulgus europaeus); păpărugă (var. păpăruie, păpăruză, papăluză), s. f. (Trans., buburuză, Coccinella septempunctata), cf. buburuză; papătot, s. m. (mîncău); papacioc, s. n. (Mold., păhărel de țuică), comp. cu cioc „plisc” (după Scriban, în legătură cu rus. popoika „exces de mîncare”, der. care nu pare posibilă); papaciocar, s. m. (leneș, haimana); papaciufă, s. f. (Munt., matracucă), comp. cu ciuf (după Scriban, în legătură cu alb. patačuftë „chiftea”, soluție improbabilă); papainog, s. n. (minciună, bagatelă; cataligă; stîlp, pilon), pe care Tiktin îl leagă de slov., rut. panoga „lîngă picioare”, dificil din punct de vedere semantic; papalete, s. m. (Munt., marionetă, fantoșă); Pepelea, s. m. (personaj mitic care reprezintă un fel de păcălitor comic cu aspect nevinovat), cf. fr. patelin și Păcală (după părerea de nesusținut a lui Cihac, acest nume ar proveni din sl. pepelu „cenușă”). – Cf. paparudă, păpușe, parpalec.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PÁPĂ (‹ lat.) s. m. Capul bisericii romano-catolice, vicar al lui Iisus Hristos și urmaș al Sfântului Petru. Din 1359 ale pe viață, întotdeauna din rândul cardinalilor, de un Conciliu al cardinalilor și al statului Vatican. Din 10 oct. 1978, papă la Vatican este Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła), primul papă neitalian începând din 1523. La invitația patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, papa Ioan al II-lea a efectuat o vizită în România (7-9 mai 1999), prima de acest fel într-o țară cu majoritate ortodoxă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) pápă m., pl. ĭ (vsl. papa, gr. páppas, lat. papa, tată, epitet respectuos adresat episcopilor. Papa, un papă, al papiĭ saŭ al luĭ papa, unuĭ papă. V. păpădie). Șefu bisericiĭ catolice, cu sediu în Roma. (Se găsește în manuscrise deja în sec. 17). – La Dos. și pápij m. (pol. papiež). V. popă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pápă f., pl. e (lat. pappa și pâpa, it. pappa). Mîncare în limba copiilor. Mîncare moale, ca lapte cu orez ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pápă1 (mâncare) s. f., g.-d. art. pápei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pápă2 (prelat) s. m., g.-d. art. pápei; pl. papi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pàpă f. fiertură pentru prunci. [Lat. PAPPA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÁPĂ1 s. f. 1. (în graiul copiilor sau al maturilor care vorbesc cu copiii) Mâncare. Compus: (reg.) papa-găinii = păpădie. 2. (Reg.) Omletă. – Lat. pappa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁPĂ2, papi, s. m. Capul Bisericii romano-catolice, al statului Vatican; vicar al lui Isus Hristos și urmaș al Sfântului Petru, ales pe viață. – Din lat., sl. papa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

păpa, pap v. t. (în limbajul copiilor mici) a mânca
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

păpá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. pap, 2 sg. papi, 3 pápă; conj. prez. 3 să pápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

păpà v. 1. (în limba pruncilor) a mânca: a păpa ceva; 2. a înghiți: un lup pândea vremea să pape iezii CR.; 3. fig. și fam. a risipi: mi-a păpat toți banii; 4. fam. a suferi: a păpat duba ISP. (cf. mâncà 6). [Lat. PAPPARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂPÁ, pap, vb. I. Tranz. 1. (În graiul copiilor) A mânca. ◊ Compus: papă-lapte s. m. invar. = persoană lipsită de energie, de inițiativă; om bleg, nătăfleț. 2. Fig. (Fam.) A irosi, a risipi, a toca (bani, avere etc.). – Lat. pappare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)