MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
mĭorlăít, -ă adj. Care se mĭorlăĭe, care cere rugîndu-se ca o pisică, care nu poate striga tare: voce mĭorlăítă. Adv. În mod mĭorlăit: a vorbi mĭorlăit.
Sursa: Dicționaru limbii românești
miorlăít s. n., pl. miorlăíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mĭorlăít, -ă adj. Care se mĭorlăĭe, care cere rugîndu-se ca o pisică, care nu poate striga tare: voce mĭorlăítă. Adv. În mod mĭorlăit: a vorbi mĭorlăit.
Sursa: Dicționaru limbii românești
miorlăít s. n., pl. miorlăíturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MIORLĂÍT1, miorlăituri, s. n. Faptul de a (se) miorlăi; sunet caracteristic scos de pisică; miorlăială, miorlăitură; p. gener. sunet asemănător scos de alte animale sau de om. ♦ Fig. (Depr.) Plâns subțire și tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MIORLĂÍT2, -Ă, miorlăiți, -te, adj. (Despre pisici) Care miorlăie; miorlăitor. ♦ Fig. (Depr.; despre oameni sau glasul lor) Plângăreț, tânguitor. – V. miorlăi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
miorlăit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul miorlăi
miorlâit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul miorlâi