MESERÍE, meserii, s. f. Profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesiune (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a meseríe (meseríi), s. f. – Profesiune, ocupație manuală. Der. din a meseri „a fi sărac”, cu semantismul ca în it. mestiere „serviciu” și „nevoie” (Tiktin). Nu apare înainte de sec. XIX. – Der. meseriaș, s. m. (lucrător, slujbaș); meserieșesc, adj. (muncitoresc); comeseriaș, s. m. (slujbaș din aceeași breaslă).Sursa: Dicționarul etimologic român
meserie, meserii s. f. (glum.) 1. perfecțiune. 2. lucru bine făcut.Sursa: Dicționar de argou al limbii române meseríe f. (d. meser). Meșteșug, exercițiu uneĭ arte manuale (ferăria [!], zidăria ș. a.). Profesiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești
meseríe s. f., art. mesería, g.-d. art. meseríei; pl. meseríi, art. meseríileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită meserie f. 1. exercițiul unei arte manuale: meseria de croitor; 2. orice profesiune: meseria de advocat. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MESERÍE, meserii, s. f. Profesie sau îndeletnicire bazată pe un complex de cunoștințe obținute prin școlarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meșteșug, meșterie. ♦ P. gener. Profesie (de orice fel). ◊ Școală de meserii = școală în care se pregăteau în trecut cadre de muncitori calificați. ◊ Loc. adj. De meserie = calificat într-un anumit domeniu de activitate; de specialitate, competent. ♦ Ocupație; preocupare. – Din mesereare (înv. „slujbă, funcție” < lat.).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)