MARAT [mará], Jean Paul (1743-1793), medic, publicist și om politic francez. Participant la Revoluția Franceză. În coloanele ziarului său „L’Ami du peuple”, a dus o susținută campanie împotriva politicii capitulante a girondinilor. Ca președinte al Clubului iacobinilor, a avut un rol important în răscoala din 31 mai-2 iun. 1793, soldată cu excluderea girondinilor din Convenția Națională și cu instaurarea dictaturii iacobine. Asasinat de Charlotte Corday.
Sursa: Dicționar enciclopedic
Marat m. demagog feroce, din timpul revoluțiunii franceze, asasinat de Charlotte Corday (1744-1793).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
mărát, mărátă, măráți, măráte, adj. (înv.) sărac, nenorocit, sărman.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
mărát (mărátă), adj. – Sărac, amărît, nenorocit. – Var. (Banat) mărac. Mr. mărat. Probabil în loc de *amărat, din amar, cf. amărît (REW 406). Der. din lat. male habitus › it. malato, fr. malade (Tiktin; Candrea) pare dubioasă, ca și cea din gr. μέλας, cu suf. -atus (Capidan, LL, I, 285). Întîlnirea cu sl. márati „a se îngrijora” (Scriban) pare întîmplătoare. Var. se explicăprin încrucișarea cu sărac.Sursa: Dicționarul etimologic român mărát, -ă adj. (ca și it. malato și fr. malude, bolnav, d. lat. male habitus, care se află rău, ca beat, cot d. bĭbĭtus, cŭbĭtus. Dar cp. și cu nsl. mârati, a-țĭ păsa, a te neliniști). Vechĭ. Acĭ Mac. Sărac, sărman, bĭet nenorocit. – În Ban. mărac (după sărac).
Sursa: Dicționaru limbii românești