Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele MA, SIMT, FLATAT:

mA, simbol pentru miliamper.
Sursa: Dicționar enciclopedic


interj. v. măi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

1) mă pron. personal la ac. (lat. me, it. mi, fr. moi, sp. pg. me). Pe mine: mă doare picĭoru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) mă și măĭ, interj. de chemare adresată prietenilor, de mirare și de amenințare dușmanilor: Haĭde, măĭ! Haĭdețĭ, măĭ frațĭ! Măĭ, da viteaz e! Măĭ, da proștĭ sîntețĭ! Măĭ Tătare, ține-țĭ calu! Fugĭ de-aicea, măĭ Jidane! (var. din măre. Cp. și cu alb. moĭă, fa). – În est se adresează și femeilor: măĭ Marando! Cînd e maĭ cu furie, se zice și mî.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!mă1/măi (fam.) interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

2, -mă, mă-, -mă- v. eu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mă! int. 1. de chemare către un bărbat (mai ales către un inferior sau intim); 2. de mirare: mă! [Și măi! cf. măre].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

f. abreviațiune din dial mămă, mamă: mă-ta, mă-sa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pron. pe mine. [Lat. ME].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: măi interj.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcțiune a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ◊ Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simți (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

simț s. n., pl. símțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) simț n., pl. urĭ (d. a simți, după lat. sensus. V. sens). Facultatea pin care omu și animalele primesc impresiunea obĭectelor de afară: îs cincĭ simțurĭ (văzu, auzu, mirosu, pipăitu și gustu). Facultatea de a aprecia, de a face deosebire: simțu intern (conștiința sufletească), simțu moral (deosebirea bineluĭ de răŭ), bunu simț (dreapta judecată, calitatea de a pricepe fără să te fi învățat școala), simțu comun (inteligența saŭ priceperea obișnuită a oamenilor). Pricepere, Înțelegere: a avea simțu frumusețiĭ, al picturiĭ, al conduceriĭ trupelor. Pl. Plăcerĭ fizice, sensualitate, pasiune: om dominat de simțurĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

simț n. 1. facultatea prin care ființele însuflețite primesc impresiunea obiectelor exterioare: omul are cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul; simț intern, conștiința psihologică; simț moral, conștiința binelui și a răului; 2. facultatea de a simți, vorbind de lucruri morale: simțul frumosului; 3. facultatea de a înțelege, de a judeca: simțul picturei; bunul simț, dreaptă judecată, mintea sănătoasă; 4. plăcere josnică, poftă neînfrânată: beția simțurilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

- Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul eu

- Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, masculin - pentru cuvantul eu

flatat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul flata

- Invariabil - pentru cuvantul

simț - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul simț

simț - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul simț

simț - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul simți

simt - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul simți

simt - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul simți

simț - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul simți

simt - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul simți

ma - Invariabil - pentru cuvantul ma