Am găsit 118 de definiții pentru cuvantul/cuvintele M, N, C, E, I, U, S , E:

C s. m. invar. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală surdă (2) în grupurile ce, ci, oclusivă palatală (2) surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pr.: ce].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


C (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 100, în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

c1 (literă) [cit. ce / ci] s. m. / s. n., pl. c / c-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

c2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. c
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

C s. m. invar. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (semiclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). 2. (MUZ.) a) Notație literală pentru sunetul do; b) Semn de măsură de 4 timpi și, respectiv (în forma ¢), de 2 timpi. 3. Cifră romană cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat între limbajele de asamblare și limbajele de nivel înalt, orientate către aplicație.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ºC (METR.) Simbol pentru gradul Celsius.
Sursa: Dicționar enciclopedic

c 1. (METR.) Simbol pentru elementul de compunere centi-. 2. (FIZ.) Simbol pentru viteza luminii.
Sursa: Dicționar enciclopedic

C s. m. invar. A patra[1] literă a alfabetului, numită „ce”, și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.
Sursa: Dicționar enciclopedic

c m. A treĭa literă a alfabetuluĭ latin. O cifră romană care înseamnă „100”. – Litera c la Romanĭ se pronunța numaĭ k, precum, kinghere (nu cingere, ca pe rom. încingere). Pe la sfîrșitu imperĭuluĭ roman, a´nceput să se pronunțe c înainte de e și i, corelativ cu g.
Sursa: Dicționaru limbii românești

C m. 1. a treia literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 100.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

C, c, s. m. 1. A cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (semioclusivă prepalatală surdă în grupurile ce, ci, oclusivă palatală surdă în grupurile che, chi și oclusivă velară surdă în celelalte poziții). [Pl. și: (1, n.) c-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1 s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E- v. ex2-.
Sursa: Dicționar de neologisme

e4 / ee interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e1 (literă) s. m. / s. n., pl. e / é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e2 (sunet) s. m., pl. e
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e3 vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E s. m. invar. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-negativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul mi. 4. (TEHN.) Simbol pentru modulul de elasticitate a materialelor (la oțel E = 21 x 104 N/m2).
Sursa: Dicționar enciclopedic

e 1. (FIZ.) Simbol pentru sarcina electrică elementară (e = 1,602 x 10-19 C). 2. (MAT.) Simbol pentru baza logaritmilor naturali (e = 2,718...).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influențată de literatura europeană, într-un stil propriu, îndepărtat de maniera japoneză tradițională. Romane în care crează o lume imaginară unde mitul se condensează într-un spectacol bulversat al situației omului în lumea contemporană („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Țipete”, „O problemă personală”, „Perverșii”, „Epoca noastră”, „Strigătul liniștit”, „Viață liniștită”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatură (1994).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) e m. A cincea literă a alfabetuluĭ latin: doĭ e saŭ doĭ de e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) e conj. (lat. ĕt, și). Vechĭ. Ĭar, și: Dumnezeŭ trufașilor potrivește-se, e smeriților dă bunătate (Ps. S. 173, 5).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*4) e- saŭ ex-, prefix lat. care, în cuv. moderne arată scoaterea, eșirea [!], suprimarea, ca: epurez, emit, expulsez, și corespunde cu vrom. s- în scad.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*E (aditiv alimentar) s. n., art. é-ul; pl. é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E m. a cincea literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onotamopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1, e, s. m. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) e-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

I1 s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

I- elem. in1-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

I num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

i conj. – Și. Sl. i. Slavism cultural, fără circulație reală, sec. XVI. – Comp. iproci, conj. (și așa mai departe), din sl. i proče, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă, cf. hi. Se folosește și în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii.
Sursa: Dicționarul etimologic român

i1 (literă) s. m. / s. n., pl. i / i-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i2 (sunet) s. m. pl. i
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i3 / ii interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i-, -i, -i- vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

I s. m. invar. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocala cea mai închisă, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A pune punctul pe i = a reda esențialul într-o discuție, a sublinia concluzia, faptele semnificative. 2. (LOG.) Simbol pentru judecata particular-afirmativă. 3. Cifră romană având valoarea unu (1). 4. Simbol chimic pentru iod.
Sursa: Dicționar enciclopedic

i-, prefix cu valoare negativă (ex. ilogic, ilegitim).
Sursa: Dicționar enciclopedic

i (MAT.), simbol pentru rădăcina pătrată a lui -1 (unitatea imaginară).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) i m. A noŭa literă a alfabetuluĭ și care reprezentă [!] a treĭa vocală, care are sunetu cel maĭ înalt: un i, doĭ i saŭ doĭ de i. Fig. A pune punctu pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte [!] de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) i, interj. de bucurie: i! (saŭ, maĭ bine, iiii!) ce noroc!
Sursa: Dicționaru limbii românești

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!
Sursa: Dicționaru limbii românești

I m. a noua literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

i conj. pop. și (în vechiul stil de cancelarie): dovezi i mărturii AL. [Slav. I].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

i int. exprimând o mulțumire deplină: i ! tare îmi pare bine !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

I1, i, s. m. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (cea mai închisă vocală, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative. [Pl. și: (1, n.) i-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Î s. m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

î1 (literă) s. m. / s. n., pl. î / î-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

î2 (sunet) s. m., pl. î
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

î m. Un sunet între i și u, ca´n rîdic, amîndoĭ, față de ridic, amundoĭ. Îl aŭ și Francejiĭ și Portughejiĭ, dar nu-l scriŭ (pg. chavena, ceașcă, pron. șávînî). Noĭ îl avem și´n cuv. latine, și´n cuv. străine (V. hîră, satîr). Litera î s´a dezvoltat din î cirilic (§ 62).
Sursa: Dicționaru limbii românești

Î, î, s. m. 1. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, nerotunjită, din seria medială). [Pl. și: (1, n) î-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

M s. m. invar. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă oclusivă nazală (2) bilabială). [Pr.: me].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

M (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1000, în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

m1 (literă) [cit. em / me / mî] s. m. / s. n., pl.m / m-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

m2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. m
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

m-, -m- pr. v. eu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

M s. m. invar. A cincisprezecea[1] literă a alfabetului, numită „me”, și sunetul care îi corespunde.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

M s. m. invar. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat prin această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). 2. (METR.) Simbol pentru prefixul mega-. 3. (FIZ.) Simbol pentru mach. 4. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 1.000. 5. Simbol prin care se exprimă magnitudinea unui cutremur. 6. (LOG.) Simbol pentru termen mediu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

m (METR.) 1. Simbol pentru metru. 2. Simbol pentru mili-.
Sursa: Dicționar enciclopedic

m (FIZ.), simbol pentru masă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹDHYAMIKA (cuv. sanscrit „cale de mijloc”) subst. Școală filozofică budistă întemeiată de Nāgārjuna. Promovează detașarea de lumea reală, care este doar deșertăciune, considerând că adevărul se află dincolo de toate distincțiile și opozițiile dintre lucruri. A cunoscut o evoluție îndelungată semnificativă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹHᾹYANA (‹ fr.; cuv. sanscrit „calea lungă a mântuirii”) s. f. (REL.) Orientare preponderentă în sânul budismului, apărută în NV Indiei în sec. 1 d. Hr. și răspândită mai ales în China, Coreea, Japonia, Nepal, Mongolia. A introdus dogma mântuirii, a răsplătit după moarte (rai și iad) și un ritual fastuos prin ceremonial și prin arhitectura, sculptura și muzica auxiliare. V. hῑnayāna.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹLEGAON, oraș în partea central-vestică a Indiei, pe râul Girna, la 257 km NE de Bombay; 342,4 mii loc. (1991). Ind. textilă (produse din bumbac și mătase). Centru agricol.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹLIK ibn Anas (pe numele întreg Abū ’Abn Allāh Mālik ibn Anas ibn al-Hārith al Asbahῑ) (c. 715-795), teolog musulman. Fondator al școlii malikite. Autor al primului compendiu de legi islamice privind probleme civile și religioase („Drumul netezit”), cel mai vechi tratat de drept musulman.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹNASA (în mitologia vedică), zeița ocrotitoare a șerpilor, dar și vindecătoare a mușcăturilor de șarpe. Potrivit tradiției, este fiica lui Șiva, născută de gândul acestuia (în sanscrită, mānasa „spirit, gând”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

m m. A treĭ-spre-zecea literă a alfabetuluĭ. Reprezentă [!] acelașĭ sunet labial ca și b, dar emis și pe nas. La Romanĭ reprezenta și numărul 1000, și (în acest caz) se născuse din CIC.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MᾹYᾹ2 (‹ fr.; cuv. sanscrit „iluzie”) subst. (În filozofia indiană) Forță miraculoasă; uneori, aparență înșelătoare, iluzie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹYᾹ (în brahmanism), zeiță creată de Vișnu, ca forță primordială feminină din care se naște lumea.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MῙMᾹNSᾹ (‹ fr.; cuv. sanscrit „cercetare”) s. f. Unul din cele șase sisteme ale filozofiei indiene sistematizate (înainte de sec. 2 î. Hr.) de semilegendarul Jaimini, în lucrarea „Mῑmāmsa-Sūtra”, care cuprinde două părți: purva-mῑmāmsa și uttara-mῑmāmsa. A promovat atomismul în cadrul unei concepții dualiste și a abordat probleme ale teoriei cunoașterii.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MŪSA IBN NUSAYR (c. 640-718), general arab. Numit de califul al-Walῑd I guvernator (708) al Ifrikiyei (Tunisia de azi). A cucerit Maghrebul până la Maroc (708) și a supus (711-713) o parte din Pen. Iberică (Mérida, Toledo, Saragosa) cu ajutorul generalului Tarig ibn Ziyad.
Sursa: Dicționar enciclopedic

M m. 1. a treisprezecea literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 1000.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

M, m, s. m. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). [Pr.: em, me, miPl. și: (1, n.) m-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

N s. m. invar. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană nazală (2) dentală). [Pr.: ne, en].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

n1 (literă) [cit. en / ne / nî] s. m. / s. n., pl. n / n-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

n2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. n
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

N s. m. invar. A șaisprezecea[1] literă a alfabetului, numită „ne”, și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

N1 s. m. invar. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă, oclusivă, nazală, dentală).
Sursa: Dicționar enciclopedic

N2 1. (METR.) Simbol pentru newton. 2. Simbol chimic pentru azot (nitrogen). 3. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor naturale.
Sursa: Dicționar enciclopedic

N3, abreviere pentru nord.
Sursa: Dicționar enciclopedic

n (METR.), simbol pentru prefixul nano-.
Sursa: Dicționar enciclopedic

* n m. A pai-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin: un n, doĭ n saŭ doĭ de n. (Ca sunet, e un d emis pe nas). Prescurtare îld. nord.
Sursa: Dicționaru limbii românești

NᾹBIGHAH, an (an-Nabighah adh-Dhubyānῑ) (?-c. 600), poet arab. Poeme care respectă stilul liricii de Curte, dar ating tonalități tragice, înfățișând luptele dintre emiratele Hira (vasal persanilor) și Ghassan (vasal bizantinilor).
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹGᾹLAND, stat în extremitatea de NE a Indiei, la granița cu Uniunea Myanmar; 16,6 mii km2; 1,4 mil. loc. (1994). Centrul ad-tiv: Kohῑma. Expl. forestiere. Orez, porumb, mei, bumbac; creșterea animalelor. Vânat și pescuit. Creat în 1963, este populat majoritar de magași, triburi de origine tibetano-birmaneză.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹGᾹRJUNA (c. sec. 2), reformator religios indian. Fondator al Școlii madhyamika („calea de mijloc”), a cărei învățătură pleacă de la ideea vacuității universale sau a unei lumi caracterizată în întregime negativ. I se atribuie: „Madhyamika Karika”, „Vigra-havyāvartanῑ”. Venerat în lumea budistă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹGPUR, oraș în Centrul Indiei (Mahārāshtra); 1,6 mil. loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. metalurgică, chimico-farmaceutică, a pielăriei, textilă, a sticlăriei, poligrafică și alim. Artizanat. Centru comercial. Universitate (1923). Fortăreață (sec. 18). Fundat în sec. 18.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹNAK (numit și Guru N.) (1469-1539), reformator religios și mentor spiritual indian. Fondator și guru al comunității religioase sikh. Doctrina sa monoteistă încearcă să îmbine hinduismul cu islamismul. A scris imnurile devoționale din „Ᾱdi Granth” și culegerea de rugăciuni „Japji”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹNᾹ SᾹHIB (pseud. lui Dhondu Pant) (c. 1820-c. 1859), principe indian. Fiu adoptiv (din 1827) al lui Bājῑ Rāo II, ultimul prinț aflat la conducerea maraților. În 1857 și-a asumat conducerea șipailor din Kānpur și împrejurimi, răsculându-se împotriva englezilor (1857-1859); înfrânt, a fugit în Nepal, unde a murit în împrejurări obscure.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹNGA PARBAT, vârf în extremitatea vestică a M-ților Himalaya, la S de Indus (8.126 m), în N Pakistanului. Ghețari. Escaladat la 3 iul. 1953 într-o ascensiune solitară de austriacul Hermann Buhl. Cunoscut și sub numele de Diamir („regele munților”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹRA, canal în SE Pakistanului, amenajat în anii 1858-1859, pe cursul râului cu același nume (considerat un vechi braț al fl. Ind), la S de orașul Sukkur; lungime: 400 km. Folosit pentru irigarea a c. 600.000 ha de terenuri, printr-o rețea de canale secundare, ce depășesc 1.000 km lungime.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹRᾹYANA (cuv. sancr. „fiul omului primordial”) (în India), ipostază a lui Brahma sau Vișnu, considerat zeul suprem al creației.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹSIK, oraș în V Indiei (Mahārāshtra), pe fl. Godāvari, la 161 km NE de Bombay; 656,9 mii loc. (1991). Ind. textilă (mătase, bumbac) și alim. (zahăr, ulei). Artizanat. Centru religios hindus cu numeroase temple. Pelerinaj.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹȘIRA, An ~ v. Nazareth.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NῙLGIRI, lanț muntos în India meridională, unind Gații de Vest cu Gații de Est. Alt. max.: 2.636 m (vf. Doda Betta).
Sursa: Dicționar enciclopedic

NØRGARD [nórgord], Peter (n. 1932), compozitor danez. Reprezentant al componisticii „nordice”. Densitate a scriiturii și ritmului și forță expresivă. Tendință dublă către esența spirituală și către realitățile matematice. Lucrări: „Fragment VI”, oratoriul „Dommen”, trilogia orchestrală „Iris”, „Luna” și „Călătorie prin ecranul de aur”, opera-epopee „Ghilgameș”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

n- adv. v. nu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

N m. 1. a 14-a literă a alfabetului; 2. abreviațiune pentru Nord.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

n’aude, n’a vede, n’a greul pământului m. 1. numele unui erou (în basme); 2. fam. năuc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

N, n, s. m. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notattat prin această literă (consoană nazală dentală). [Pr.: en, ne, nî. – PI. și (1, n.) n-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

U1 s. m. invar. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă2 (8), rotunjită (2), din seria posterioară).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

u3 / uu interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

u interj. – Strigăt care exprimă bucuria, teama, suferința sau simpla intenție de a chema pe cineva. – Var. iu, iui(iu). Creație expresivă, cf. Tiktin; Carstensen 32-3. Cf. ua, interj. înv. sec. XVII, pare cultism din gr. ούα (Tiktin). – Der. ui, vb. (a hurui, a urla), cf. hui, vui; uet, s. n. (zbîrnîit, huruit), cf. vuet; u(i)e, s. f. (ciuhurez, Falco buteo).
Sursa: Dicționarul etimologic român

u1 (literă) s. m. / s. n., pl. u / ú-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

u2 (sunet) s. m., pl. u
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

U1 s. m. invar. A douăzeci și patra[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație demonstrativă de avertizare. U! iaca lupul (ȚICHINDEAL). 2. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea sau regretul. 3. (Însoțit de „iu”) Strigăt de bucurie care însoțește chiuiturile. 4. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

U s. m. invar. 1. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală închisă, rotunjită, posterioară). 2. Simbol chimic pentru uraniu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

u m. A doŭă-zecĭ și una literă a alfabetuluĭ latin și ultima dintre vocale. În limba latină el era reprezentat pin [!] v, care se pronunța totdeauna u (vinum se pronunța ŭinum). Cînd e scurt, Ruteniĭ și Poloniĭ îl confundă cu v și zic luvat îld. luat (luŭat).
Sursa: Dicționaru limbii românești

U m. a 21-a literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

U1, u s. m. 1. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, rotunjită, din seria posterioară). [Pl. și: (1, n.) u-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

i - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul el

i - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul el

i - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul el

e - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi

c - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul c

e - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e

i - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul i

î - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul î

m - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul m

n - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul n

u - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul u

c - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul c

e - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e

i - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul i

î - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul î

m - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul m

n - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul n

u - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul u