Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Jur:

JUR1, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat1. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


JUR2, jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JUR3, jururi, s. n. (Pop.) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr. jury)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

JUR s.n. (Franțuzism) Jur-fix = zi de primire a unor familii aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. [Scris și jour. / < fr. jour-fixe].
Sursa: Dicționar de neologisme

jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrusgr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul yiu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimitej(i)umătate sau bucinbucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) jur n., pl. urĭ (lat. gyrus, voltă, învîrtitură, cerc, d. vgr. gyros; it. sp. pg. giro, pg. gir. Din aceĭași răd. e și fr. environ, aproape. V. virez). Ocol circuit, mișcare în cerc: am făcut doŭă jururĭ (Rar). În jur, în prejur: în juru caseĭ, în juru tăŭ, în juru orașuluĭ (rar: în jur de tine [Mureșeanu. Trans.], în jur de oraș și maĭ des în prejuru caseĭ, tăŭ, orașuluĭ). Îșĭ strîngea bunda pe jur, îșĭ strîngea bunda în prejuru trupuluĭ (Luceafăru, 1903, 7, Trans.). – Barb. (după fr. autour), în jur îld. despre: în juru afaceriĭ. V. prejur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) jur, a -á v. intr. (lat. jurare, a jura, d. jus, juris, drept, dreptate; it. giurare, pv. cat. sp. pg. jurar, fr. jurer. Rudă cu just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră: jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios: jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva: te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință: mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ: că voĭ face) un spital. V. zăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!jur1 (jurat) (înv.) s. m., pl. juri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!jur2 (împrejurime) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!jur3 (jurământ) (pop.) s. n., pl. júruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

jur n. ocol: în jurul său [Lat. GYRUS]. ║ adv. în cerc: de jur împrejur.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

JUR1, juri, s. m. (înv.) Jurat1. ◊ (în vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

JUR2 s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la... Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur-împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

JUR3, jururi, s. n. (Pop.) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

JUR1, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat1. ◊ (În vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JUR2, jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre...; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...; Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JUR3, jururi, s. n. (Pop.) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr. jury)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

JUR s.n. (Franțuzism) Jur-fix = zi de primire a unor familii aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. [Scris și jour. / < fr. jour-fixe].
Sursa: Dicționar de neologisme

jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrusgr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul yiu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimitej(i)umătate sau bucinbucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) jur n., pl. urĭ (lat. gyrus, voltă, învîrtitură, cerc, d. vgr. gyros; it. sp. pg. giro, pg. gir. Din aceĭași răd. e și fr. environ, aproape. V. virez). Ocol circuit, mișcare în cerc: am făcut doŭă jururĭ (Rar). În jur, în prejur: în juru caseĭ, în juru tăŭ, în juru orașuluĭ (rar: în jur de tine [Mureșeanu. Trans.], în jur de oraș și maĭ des în prejuru caseĭ, tăŭ, orașuluĭ). Îșĭ strîngea bunda pe jur, îșĭ strîngea bunda în prejuru trupuluĭ (Luceafăru, 1903, 7, Trans.). – Barb. (după fr. autour), în jur îld. despre: în juru afaceriĭ. V. prejur.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) jur, a -á v. intr. (lat. jurare, a jura, d. jus, juris, drept, dreptate; it. giurare, pv. cat. sp. pg. jurar, fr. jurer. Rudă cu just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră: jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios: jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva: te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință: mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ: că voĭ face) un spital. V. zăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!jur1 (jurat) (înv.) s. m., pl. juri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!jur2 (împrejurime) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

!jur3 (jurământ) (pop.) s. n., pl. júruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

jur n. ocol: în jurul său [Lat. GYRUS]. ║ adv. în cerc: de jur împrejur.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

JUR1, juri, s. m. (înv.) Jurat1. ◊ (în vechea organizare judecătorească) Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați1. – Din fr. jury.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

JUR2 s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊ Loc. adv. În (sau prin) jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur. Din jur = din împrejurimi, dimprejur. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊ Loc. prep. În jurul... = a) în preajma...; b) relativ la..., despre; c) aproximativ în..., cam pe la... Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la... Din jurul... = pe lângă, din preajma... (De) jur-împrejurul... = în preajma... – Lat. gyrus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

JUR3, jururi, s. n. (Pop.) Jurământ. – Din jura (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

jur - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul jura

jur - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul jura