Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele IOn, Barbu:

BARBU, Viorel (n. 1941, Deleni, jud. Vaslui), matematician român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Iași. Cercetări privind operatorii diferențiali și pseudodiferențiali, ecuațiile integrale și controlul optimal al sistemelor infinit dimensionale.
Sursa: Dicționar enciclopedic


BARBU, Nicolae I. (n. 1908, sat Cîrstănești, jud. Vîlcea), filolog român. Prof. univ. la București. Lucrări de lingvistică („Sintaxa limbii române după metoda istorico-stilistică”, „Tema latină”), studii consacrate literaturilor antice („Dualismul tragediei lui Sofocle”, „Valori umane în literatura greacă”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cîmpulung), poet și matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări în domeniul geometriei, algebrei și teoriei numerelor („Teoria aritmetică a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburătorul”. Versurile de început, parnasiene prin expresia solemnă, sentențioasă, dezvăluie un spirit dionisiac, o energie telurică. Baladele „După melci”, „Riga Crypto și lapona Enigel” trasfigurează un univers naturist, dînd valoare mitică anecdotei lirice. Evocator pitoresc și nostalgic al lumii balcanice („Isarlîk”). În ultima perioadă a creației, se orientează spre o lirică ermetică și inițiatică, țintînd puritatea esențelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Susținător al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxală a ideației, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Filaret (1903-1984, n. Lugoj), compozitor și dirijor român de cor. Operete („Ana Lugojana”, „Tîrgul de fete”), muzică corală.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Eugen (1924-1993, n. București), scriitor și ziarist român. M. coresp. al Acad. (1974). Sensibil la insolit și pitoresc, dar și la tragic, realizează romanul periferiei bucureștene de altădată („Groapa”), abordează romanul politic al clasei muncitoare și al personajului comunist („Șoseaua Nordului”, „Facerea lumii”) și romanul parabolic, de inspirație istorică („Principele”, „Săptămîna nebunilor”). Nuvele de atmosferă („Prînzul de duminică”). Jurnale, eseuri, piese de teatru („Să nu-ți faci prăvălie cu scară”), o panoramă a poeziei contemporane, scenarii de film. Premiul „Herder” (1978).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Aca de ~ (1895-1958, n. Sighișoara), soprană română. A cîntat la București și la Cluj. Repertoriu romantic („Bal mascat” de Verdi, „Tristan și Isolda” de Wagner) și românesc („Năpasta” de S. Drăgoi). Fondatoare a operei din Timișoara (1947).
Sursa: Dicționar enciclopedic

Barbu (Gheorghe) m. faimos lăutar și improvizator, devenit popular sub numele de Barbu Lăutarul (1800-1893).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

BARBU, Viorel (n. 1941, Deleni, jud. Vaslui), matematician român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Iași. Cercetări privind operatorii diferențiali și pseudodiferențiali, ecuațiile integrale și controlul optimal al sistemelor infinit dimensionale.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Nicolae I. (n. 1908, sat Cîrstănești, jud. Vîlcea), filolog român. Prof. univ. la București. Lucrări de lingvistică („Sintaxa limbii române după metoda istorico-stilistică”, „Tema latină”), studii consacrate literaturilor antice („Dualismul tragediei lui Sofocle”, „Valori umane în literatura greacă”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cîmpulung), poet și matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări în domeniul geometriei, algebrei și teoriei numerelor („Teoria aritmetică a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburătorul”. Versurile de început, parnasiene prin expresia solemnă, sentențioasă, dezvăluie un spirit dionisiac, o energie telurică. Baladele „După melci”, „Riga Crypto și lapona Enigel” trasfigurează un univers naturist, dînd valoare mitică anecdotei lirice. Evocator pitoresc și nostalgic al lumii balcanice („Isarlîk”). În ultima perioadă a creației, se orientează spre o lirică ermetică și inițiatică, țintînd puritatea esențelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Susținător al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxală a ideației, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Filaret (1903-1984, n. Lugoj), compozitor și dirijor român de cor. Operete („Ana Lugojana”, „Tîrgul de fete”), muzică corală.
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Eugen (1924-1993, n. București), scriitor și ziarist român. M. coresp. al Acad. (1974). Sensibil la insolit și pitoresc, dar și la tragic, realizează romanul periferiei bucureștene de altădată („Groapa”), abordează romanul politic al clasei muncitoare și al personajului comunist („Șoseaua Nordului”, „Facerea lumii”) și romanul parabolic, de inspirație istorică („Principele”, „Săptămîna nebunilor”). Nuvele de atmosferă („Prînzul de duminică”). Jurnale, eseuri, piese de teatru („Să nu-ți faci prăvălie cu scară”), o panoramă a poeziei contemporane, scenarii de film. Premiul „Herder” (1978).
Sursa: Dicționar enciclopedic

BARBU, Aca de ~ (1895-1958, n. Sighișoara), soprană română. A cîntat la București și la Cluj. Repertoriu romantic („Bal mascat” de Verdi, „Tristan și Isolda” de Wagner) și românesc („Năpasta” de S. Drăgoi). Fondatoare a operei din Timișoara (1947).
Sursa: Dicționar enciclopedic

Barbu (Gheorghe) m. faimos lăutar și improvizator, devenit popular sub numele de Barbu Lăutarul (1800-1893).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

IÓN s. m. particulă electrizată de sarcină pozitivă (cation) sau negativă (anion), provenind dintr-un atom (sau grup de atomi). (< fr. ion)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ION s.m. Atom sau grup de atomi încărcați cu electricitate. [Pron. i-on. / < fr. ion].
Sursa: Dicționar de neologisme

IÓN (‹ fr. {i}; gr. ion „care merge”) s. m. (FIZ.) Atom, moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică pozitivă (i. pozitivi, cationi) sau negativă (i. negativi, anioni); apare prin pierderea sau câștigarea unuia sau a mai multor electroni. Termenul a fost propus de M. Faraday (1834).
Sursa: Dicționar enciclopedic

Ion, fiul lui Xuthus, regele Peloponnesului (într-o altă versiune, al lui Apollo), și al Creusei, fiica regelui Erechtheus. La moartea tatălui său, a pornit cu război împotriva egialienilor. Selinus, regele acestora din urmă, i-a dat-o însă de soție pe fiica sa, Helice, lăsîndu-i totodată moștenire tronul. De la numele lui Ion țara a luat și ea numele de Ionia, iar locuitorii ei s-au numit ionieni.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

ión (i-on) s. m., pl. ióni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

ion - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ion

ion - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ion

barbu - Formă unică - pentru cuvantul barbu