Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele Gust, astringent:

ASTRINGÉNT, -Ă, astringenți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre substanțe) Care contractează țesuturile organismului. 2. S. n. Substanță sau medicament folosit pentru combaterea secrețiilor organice exagerate. – Din fr. astringent, lat. astringens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ASTRINGÉNT, -Ă adj., s. n. (substanță, medicament) care produce contractarea țesuturilor animale, care combate secrețiile exagerate. (< fr. astringent, lat. astringens)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ASTRINGÉNT, -Ă adj., s.n. (Substanță) care produce strângerea țesuturilor animale. [Cf. fr. astringent, it. astringente, lat. astringens < astringere – a strânge].
Sursa: Dicționar de neologisme

ASTRINGÉNT, -Ă, astringenți, -te, adj. (Despre substanțe) Care contractează țesuturile organismului. – Fr. astringent (lat. lit. astringens, -ntis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*astringént, -ă adj. (lat. astringens, -éntis). Chim. Care strînge țesăturile organizmuluĭ (ca sulfatu de zinc, boraxu și unele poame crude care „fac gura pungă”). S. n., pl. e. Substanță astringentă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

astringént1 adj. m., pl. astringénți; f. astringéntă, pl. astringénte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

astringént2 s. n., pl. astringénte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

astringent a. Med. remediu care strânge sau sgârcește țesăturile: alaunul, sulfatul de zinc și boraxul sunt niște astringente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ASTRINGÉNT, -Ă, astringenți, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre substanțe) Care contractează țesuturile organismului. 2. S. n. Substanță sau medicament folosit pen­tru combaterea secrețiilor organice exagerate. – Din fr. astringent, lat. astringens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

gust (gústuri), s. n.1. Simț, senzație produsă de o substanță alimentară. – 2. Savoare. – 3. Înclinație, predilecție, pornire. – 4. Poftă, dorință, chef. – 5. Grație, pricepere, eleganță. – 6. Opinie, preferință. – Mr. gustu. Lat. gŭstus (Pușcariu 748; Candrea-Dens., 775; REW 3927; DAR), cf. alb. gust, it., sp. gusto, fr. goût, port. gosto. A fost întărit și nuanțat în anumite întrebuințări literare de paralelismul cu fr. goût.Der. gusta, vb. (a lua puțin dintr-o mîncare sau băutură, a savura, a degusta; a încerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simți, a înțelege), cuvînt comun întregului teritoriu romanic, cu excepția Crișanei (ALR, I, 82), cf. mr. gustu, megl., istr. gust (după Pușcariu 749; Candrea-Dens., 776; REW 3926 și DAR, direct din lat. gŭstāre), și al cărui ultim sens se datorează exemplului fr. goûter; gustare, s. f. (înv., savoare, gust; mîncare rece între mese; Mold., Trans., Banat, prînz); gustări, vb. (a gusta; a lua puțin dintr-o mîncare), cu suf. expresiv -ri; gustăreț, adj. (înv., mîncăcios); desgusta, vb. (a se plictisi de), format pe baza fr. dégoûter, cf. mr. disgustare; desgustător, adj. (repugnant; scîrbos); pregusta, vb. (a gusta, a lua o gustare; refl., a se deda unui viciu, a se nărăvi); gustos, adj. (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adj. gustovnyj (Candrea, Elemente, 408).
Sursa: Dicționarul etimologic român

gust s. m. – August. Lat. augustus, este simplu dublet al lui agust.Der. gustar, s. m. (august), cu suf. -ar, sau posibil din lat. augustālis, cf. calabr. agustaricu; gustător, s. m. (august), prin încrucișare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) gust n., pl. urĭ (lat. gûstus, maĭ probabil decît gŭstus; vgr. geustós, gustat, d. geúo, gust, v. tr. [V. gușă]; it. sp. gusto, fr. goût, pg. gosto). Simțu pin [!] care apreciezĭ alimentele: avea gust supțire [!]. Impresiunea pe care o fac alimentele asupra limbiĭ: mĭerea are gust dulce. Fig. Facultatea de a aprecia ce e frumos: critic plin de gust. Înclinațiune, predilecțiune: gust pentru pictură. Dorință, poftă: am gust de un pepene bun, de plecare, să plec. Mod personal de a simți, de a lucra: fie-care [!] artist are gustu luĭ, tabloŭ în gustu luĭ Rafael. Grație, eleganță: îmbrăcat cu gust. Opiniune, preferență [!]: a-țĭ spune gustu. Mîncare fără gust, mîncare fadă, nesărată.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) gust, a v. tr. (lat. gûstare, maĭ probabil de cît [!] gŭstare, it. gustare, fr. goûter, sp. gustar, pg. gostar. V. de- și pre-gust). Apreciez alimentele pin [!] gust. Fig. Simt, pricep: a gusta muzica. Gustăresc, mănînc puțin. A gusta din ceva, a încerca, a ști cum e: a gusta din vĭața de marinar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

gust s. n., pl. gústuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

gust n. 1. simț al cărui organ e limba; 2. savoarea alimentelor; 3. facultatea de a aprecia ceeace-i frumos: artist de gust; 4. inclinațiune particulară: gust pentru muzică; 5. mod personal de a simți: fiecare are gustul său; 6. caracter propriu unui autor sau artist, unei școale: tablou în gustul lui Rafael; 7. grație, eleganță: se îmbracă cu gust. [Lat. GUSTUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

astringent - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul astringent

astringent - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul astringent

gust - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul gust

gust - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul gust

gust - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul gusta

gust - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul gusta